Departe de ea

Mi’am urat mereu latura sensibila … mi’a fost mereu teama de ea … EA … calcai al lui Ahile … parte a constructiei mele inca inainte de timp … inainte de vremuri …

Urasc ca in piept imi bate o inima … o inima pe care nu am putut sa o conving sa se opreasca … nici macar sa nu mai bata …

Cine este EA? Cum as putea sa o definesc cand nu exista o definitie? Cum as putea sa definesc ceva ce a imbracat de’a lungul timpurilor mai multe forme pana a ajuns astazi sa le imbrace pe toate … schimbandu’si forma de la o clipa la alta … de la o privire la alta si privirea imi era fixa?!

Nici macar nu pot spune ca o iubesc! Sentiment tembel … latura umana minora a existentei printre suflete anulate … daca as spune asta … m’as intrupa din nou in omul care a renuntat la a mai fi om cand a sorbit pentru prima oara din cupa ei … incercand sa inteleaga cum a ajuns acolo unde nu a reusit nimeni … pricepand apoi insa ca a fost mereu acolo … Poate ca stiam … dar refuzam sa cred … poate ca imi doream dar imi era frica sa traiesc … si am trait … trait fiecare clipa ca pe ultima … si am visat … gustand fiecare vis ca ultima picatura de vanilie dintr’un parfum scump …

Departe azi de mine … asa ma simt! Caci mine … mine nu mai sunt eu … jumate a unui intreg … ce jumate este … jumate (poate) va ramane … dar faca’se voia LUI … caci el este cel plin de umor … el l’a inventat … desi uneori este atat de negru ca nu te poti abtine sa te intrebi daca e chiar asa cum ti’se spune ca ar fi …

Am sa culeg in curand o frunza aramie … am sa o duc acasa … o voi aseza pe locul ce ii va purta vesnic amprenta de trup … si nu am sa o mai iau niciodata de acolo … macar asa … va fi o prima toamna traita impreuna.