Despre „istorica iarna” din 2012

Principala scuza a autoritatilor pentru a isi scuza incompetenta si lipsa de interes pentru tara asta, folosita, vehiculata si preluata de toata mass media in ultima vreme este aceasta: avem o iarna istorica!

Pana acum nu am inteles ce au vrut sa spuna cu asta, la fel cum probabil nici cei care sunt trecuti de 10 ani! Nu am o venerabila varsta, insa in toti astia 30 si ceva de ani ai mei, pot sa spuna ca in cel putin jumatate din ei, am avut parte de ierni mult mai grele si deloc istorice. Dincolo de toata propaganda asta de 2 lei a diversilor reprezentanti ai autoritatilor si a celor care le sufla in teava, iarna pe care o avem in aceste zile este una ABSOLUT NORMALA PENTRU ACEASTA PERIOADA A ANULUI atat din punct de vedere al temperaturilor cat si al nivelului de precipitatii. Acest lucru nu il spun eu, ci oameni avizati care isi fac auzite glasurile pe ici pe colo, cat au loc de propaganda asta cretina care are darul pe langa a le scuza incompetenta si sa sadeasca panica in randul prostimii cu doi neuroni pe care oricum ii folosesc cu randul, dupa cum s’a vazut si in isteria cu care s’au luat cu asalt toate supermarketurile, doar pentru simplu fapt ca un cretin de ministru asa isi scuza incompetenta!

Si iaca asa … cu scuze cu vrajeli va trece si iarna asta istorica, va urma o primavara istorica in care dupa ce se va topi toata aceasta zapada cazuta, din lipsa de baraje si perdea forestiera (furata si vanduta) vom avea din nou inundatii istorice, autoritatile fiind luate prin surprindere si istorice fiind … ii va depasi, lasand din nou oameni sub cerul liber si fara bruma de avut ce il au. Va urma vara istorica in care tenperaturile ridicate vor omora din nou oameni pe strazi, pentru ca in marile orase nu mai sunt zone verzi, in locul acestora construindu’se supermarketuri, cartiere rezidentiale etc.

Asa cum am mai scris, daca in fiecare vara cu temperaturi normale pentru aceea perioada suntem amenintati cu incalzirea globala, in fiecare iarna suntem de acum amenintati cu glaciatiunea si iaca asa manipularea are grija ca mereu sa ii tina pe oameni cu cei doi neuroni ocupati in timpul in care incompetenti isi vad de treaba si iarna viitoare va fi din nou una istorica!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura