„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de:
Onea Lucian Gabriel, procuror șef la Serviciului Teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție, pentru exercitarea funcției cu rea credință, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza 1, din Legea nr. 303/2004.
În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul a solicitat arestarea preventivă a unui inculpat în baza unui probatoriu care cuprindea, printre altele, înscrisuri pretins transmise de o persoană din afara ţării deși cunoștea că acestea au fost depuse, conform unei înțelegeri prealabile, de o altă persoană.
Negulescu Mircea, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, suspendat din funcție, și Savu Alfred Virgiliu, procuror la Serviciul Teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție, pentru nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter şi exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) și t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.
S-a reţinut că procurorii, prin discuţii purtate cu mai multe persoane, în afara cadrului legal, s-au creat premisele divulgării măsurilor de protecţie a martorilor ameninţaţi și a conţinutului probatoriului.
Acţiunea disciplinară va fi înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea procurorilor în cauză.”
Asadar a inceput paradeala si pute rau a haules, macati’as!
Wernere, i’ati in brate fiica de suflet si joac’o pe asta!
Până nu îi văd pe elitiștii/etilistii de la Ploiești cu brățările la mâini, in duba cu nino-nino, nu cred nimic … Poate o să le placă la haules, pe partea de argou sunt din filmul ăla … Poate se și împrietenesc cu chiriașii de acolo ..
Sa le dea Dumneazeu o prietenie sincera, intr’un sincer LA MULTI ANI!
Gata , Ice, mucles, închide blogul ăsta .. ne-a explicat coldea că noi suntem Iuda, și că am trădat țărișoara vorbind de rău securiștii patrioți … Mai era puțin și ne dădea un cap în gură prin sticla televizorului .. eu fug înapoi la extratereștri, al căror spion sunt, fapt pentru care mă căiesc …
Aoleeeeu … gata tovarase, ping time out!
Cu un ultim bit: ne’a tinut si o ultima lectie biblica! Bai, cat tupeu securist nesimtit sa ai?
#&$68:;!(+-/??!##¥€¢ coldea £√|¢°€¥=×{fsFxh¥€ Ghiță €¥^•¶¶✓@ cucuvea :x¥^¥€=^¥ …
Nino-nino-nino-nino … sa ii faca cineva de urgenta sau macar de mila injectii in cap, omul saracu are probleme grave!
vezi ma ice tata de ce a asteptat Tudorica atata? S-au desconspirat singuri, dusmanii poporului!! In frunte cu tati al lor si mamicutza lor, fala balamucurilor!!