Originea și tradiţia colindatului la poporul român

Tradiţia colindatului la poporul român este străveche, avându-şi originea în vatra vechii Dacii. Nu poate fi precizată cu exactitate data apariţiei acestui obicei, dar conţinutul poetico-literar al colindelor indică faptul că ele ne vin din adânc de istorie creştină şi românească, unele chiar dinaintea formării poporului nostru, adică din secolul I, din vremea în care Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Apostolul neamului românesc, propovăduia Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos pe teritoriul Dobrogei.

„Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care-l exprimă, este glasul sfânt al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii extins sau transmis în sufletele şi-n casele dreptcredicioşilor creştini. Colindul reprezintă ecoul popular şi artistic al cântărilor bisericeşti liturgice.

În decursul istoriei noastre, colindele au circulat pe cale orală, adică prin viu grai, ele fiind consemnate în scris şi notate muzical, mult mai târziu, îndeosebi pe filele cărţilor de strană, pe ceasloave şi minee, dar strânse şi în colecţii de colinde şi predate de dascăli de biserici. Dar unde şi cine anume a plămădit aceste frumoase colinde? Cu certitudine în sânul Bisericii-mamă a neamului nostru au apărut aceste comori şi licăriri de lumină, fiind creaţia sfântă a poporului nostru, străbătut de o negrăită sensibilitate şi de la începuturile sale, mărturisitor al credinţei creştine celei adevărate. De aceea, până astăzi colindele revarsă asupra tuturor celor care le cântă şi le ascultă lumina cunoştinţei de Dumnezeu, întărind credinţa ortodoxă, pace şi bucurie dumnezeiască. Cel mai des cântate în spaţiul mioritic românesc, alături de doinele şi baladele bătrâneşti, colindele, prin forma şi adevărurile de credinţă transmise într-o manieră simplă şi concentrată, plină de acurateţe literară şi inocenţă spirituală, se găsesc pe buzele tuturor creştinilor ortodocşi, şi nu numai.

Obiceiul de a colinda a prins rădăcini şi la alte popoare, fiindcă prin colinde se exprimă iubirea şi recunoştinţa tuturor creştinilor pentru darul dumnezeiesc al Întrupării Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră a tuturor.

Pentru a da expresie şi căldură laudei şi mulţumirii aduse lui Dumnezeu, colindele sunt cântate pe la casele oamenilor şi în biserici, începând de la sărbătoarea Sfântului Andrei şi până la Bobotează. Dar ele nu se vorbesc, ci sunt cântate, fiindcă prin cântec sau melos ele sunt menite să se adreseze deopotrivă minţii şi sufletului. Pe de o parte ne luminează mintea, pe de alta, ne mişcă inima şi fac legătura dintre inimă şi minte. Totodată ele sunt punţi între generaţiile prezentului şi ale trecutului şi exprimă legătura noastră cu Hristos şi Sfinţii Apostoli, fapt exprimat foarte frumos în versurile unui colind: <<Azi cu strămoşii cânt în cor colindul sfânt şi bun / tot moş era şi-n vremea lor bătrânul Moş Crăciun>>”

scrie Matei Zaharia pentru ziarullumina.ro.

Colindele şi însemnătatea lor istorico-biblică

În primul rând, colindele au o bază biblică, relatând în versuri întâmplările şi faptele ce au precedat evenimentul sfânt al Naşterii Domnului. Astfel, aflăm că cei „trei magi de la Răsărit spre stea au călătorit / şi-au mers până au stătut und’ era pruncul născut”. Aceştia i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Contextul istoric al Naşterii lui Hristos este redat în colindul „Împăratul Romei”, în care se arată că aceasta a avut loc în timpul împăratului roman Octavian Augustus. De asemenea, se face referire la plecarea lui Iosif şi a Fecioarei Maria din Nazaret în Betleem pentru a se înscrie la recensământul populaţiei organizat din porunca împărătească, precum şi episodul venirii magilor de la Răsărit cu daruri de aur, smirnă şi tămâie.

Colindele „O, ce veste minunată” şi „Steaua sus Răsare” ne învaţă că Fecioara Maria naşte astăzi pe Mesia, adverbul de timp întrebuinţat aici subliniind timpul Bisericii ca actualizare a actului Întrupării Fiului lui Dumnezeu şi a tuturor actelor Răscumpărării, dar şi faptul că pentru noi creştinii Hristos Se naşte în ieslea sufletelor noastre în sens duhovnicesc, de fiecare dată când ne pregătim cu rugăciune, post şi fapte bune.

În acelaşi timp, Naşterea Domnului este o împlinire a graiului profeţilor: „Astăzi S-a născut Cel făr’ de-nceput cum au spus proorocii”. Sfântul Evanghelist Luca relatează faptul că Fecioara Maria L-a născut pe Iisus în iesle, nemaifiind loc pentru Familia Sfântă în casele locuitorilor Betleemului (Luca 2, 7), episod surprins în următoarele versuri: „Aseară pe-nserate / Fecioara Maria, În Betleem cetate / Călătorind sosea, Şi fiind obosită / Locaşul şi-l cerea, În Betleemul mare / Nimeni nu o primea”. Colindul „Praznic luminos” ne arată ura regelui Irod care căuta să curme viaţa Pruncului Iisus: „Dar Irod era că se tulbura de naşterea Sa / El Îl căuta voind morţii a-L da, dar Pruncul Iisus din ţară S-a dus”.

Din versurile unor colinde desprindem învăţătura despre întruparea Fiului lui Dumnezeu

Cel fără de început, născut din Tată fără de mamă mai înainte de veci şi din mamă fecioară fără de tată, în timp, la plinirea vremii: „Că Fiul dumnezeiesc al Tatălui Cel ceresc / S-a născut azi din Fecioară voind pentru noi să moară. Hristos este Unul mărit în Treime preaslăvit sau Deâmpărat mare şi tare / pe Dumnezeu Tatăl are şi pe Duhul dimpreună / Care toate le lumină”, prin acestea reliefând totodată Unimea şi Treimea. Hristos S-a născut din Fecioara Maria şi prin zămislirea Duhului Sfânt: „Că a născut Prunc, Prunc din Duhul Sfânt Fecioara curată”, dar în acelaşi timp El este „Fiul Cel din vecie” trimis de Tatăl nouă tuturor, ca să crească şi să ne mântuiască, adică să experimenteze condiţia omului cu tot realismul ei, să crească în sânul familiei, pentru a cunoaşte ce înseamnă iubirea părintească şi astfel să mântuiască lumea din interiorul ei.

Adevărul Întrupării Domnului este evidenţiat în colindul „Nouă azi ne-a răsărit”

în care se arată că Iisus a fost născut din Fecioara Maria în iesle, a fost alăptat de maica Sa, a fost înfăşat în scutece şi culcat în iesle pentru a noastră mântuire, toate aceste acte evidenţiind chenoza sau smerenia deplină a Fiului lui Dumnezeu, dar şi ostilitatea pe care a întâmpinat-o încă de la naştere din partea oamenilor. Deşi smerit, Hristos este în acelaşi timp Om şi Dumnezeu, Împărat al întregii făpturi. De aceea, magii şi păstorii de la iesle I s-au închinat ca unui mare Împărat.

Naşterea Cuvântului are o valoare pancosmică

Deoarece la bucuria evenimentului sfânt participă întreaga creaţie, cerul şi pământul, lumea văzută şi cea nevăzută, anume: îngerii, oamenii (păstorii şi magii), steaua de la Răsărit, vietăţile necuvântătoare:

„Îngerii cântau, păstorii fluierau, magii se-nchinau, toţi se bucurau”.

Scopul venirii Domnului în lume este mântuirea neamului omenesc şi a întregului cosmos, deschiderea uşilor Împărăţiei cerurilor şi omorârea morţii şi biruinţa asupra vrăjmaşului diavol:

„Raiul cel închis, azi iar s-a deschis / Şarpelui cumplit capul s-a zdrobit / Şi strămoşii iară prin Sfânta Fecioară, iar s-au înnoit”.

Dar înnoirea întregii creaţii s-a săvârşit prin jertfa Crucii. De aceea, unele colinde exprimă şi adevărul venirii lui Hristos în trup pentru a Se jertfi. În Întrupare este prezentă Taina Crucii Sale, dar şi înfierea omului prin Taina Sfântului Botez. În unul din colinde se cântă:

„Preamăritul Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, / Ca să fie mântuire de la blestem şi pieire, / Lerui Doamne, / Busuioc şi Cruce-n casă, / rămâi gazdă sănătoasă, / Lerui Doamne”.

Când încep colindele

Colindatul începe în Ajunul Crăciunului, mai exact în Ajunul Sfântului Nicolae, cu cântecele de stea, prevestitoare („Steaua sus răsare”). În unele zone, în Suceava mai ales, dimineaţa, copiii pornesc la colindat înainte să se lumineze pentru că Naşterea Domnului s-a petrecut în taina nopţii, în prezenţa animalelor, a stelelor, a păstorilor şi îngerilor.

În alte părţi, copiii merg la colindat seara. Există multe sate în care, dimineaţa, copiii mici vestesc naşterea lui Iisus, iar seara, misiunea este preluată de flăcăi de 17-18 ani sau de adulţi. În Gorj, sunt sate unde, seara, se adună colindătorii indiferent de vârstă, şi toţi pornesc la colindat ca un singur grup.

În Ardeal, colindul începe după Sfânta Liturghie din prima zi de Crăciun şi se desfăşoară pe parcursul celor trei zile de sărbătoare

Se colindă la poartă, în curte sau la fereastră. Prin unele locuri este primit în casă să colinde oricine ar veni. Copiii din Sălaj şi Hunedoara colindă la fereastră, iar tinerii şi perechile căsătorite în casă. În Liteni, Suceava, se colindă la fereastră, iar identitatea colindătorilor este dezvăluită abia după terminarea colindului.

Colindătorii primesc diferite daruri, numite şi colindeţe – colaci, mere, nuci, turtă dulce şi bani -, ca răsplată pentru vestirea Naşterii.

În Lisa, Braşov, feciorilor şi bătrânilor li se oferă câte un colac mai mare, iar copiilor un colac mai mic, toate făcute în casă. Colacul mare se numea covrig. În special la casele cu fete de măritat, se făceau colaci mari şi mai frumoşi. Feciorii şi bătrânii vindeau colacii, feciorii în ziua de Crăciun, bătrânii a doua zi. Potrivit tradiţiei, se alegea o anumită casă, unde se licitau colacii. Cu banii strânşi, feciorii plăteau lăutarii pentru seara de Anul Nou, când era bal. Bătrânii dădeau banii strânşi bisericii.

Cântece tradiţionale, cu iz folcloric, colindele sunt urări epico-lirice, legate de obiceiul precreştin al datinei colindatului

În funcţie de regiuni şi graiuri, colindele aveau versiuni diferite şi erau cântate în preajma Sfintelor Sărbători ale Crăciunului. Mult mai aproape de zilele noastre, colinda a dobândit caracterul aşa-numitelor „cântece de stea”, obişnuite de Crăciun şi Bobotează, vizând în firul lor narativ Viflaimul, Irozii şi subiectele creştine, scrie tribuna.ro.

„În România, precum şi în alte ţări de rit creştin răsăritean, unde închinarea magilor e sărbătorită deodată cu Crăciunul, umblatul cu steaua are loc în seara de Crăciun, pe când în ţările cu rituri apusene, unde închinarea magilor e sărbătorită de Bobotează, se umblă cu steaua în ajunul acestei sărbători.

Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun este <<Jesus refulsit omnium>>, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. De asemenea, colindele <<O vino azi, Emanuel>>, scris în secolul al XII-lea şi <<Cântecul Mariei>>, cântat mai ales în bisericile catolice şi conceput în Evul Mediu cu versuri extrase direct din Evanghelia după Luca, sunt două dintre cele mai vechi cântece christice”

scrie descopera.ro.

Citeste si: 

• Originea și istoricul cuvântului “LER” din colindele românești
• Mancare facuta in casa de sarbatori, sau comanda la catering?
• Tradiții și obiceiuri de Crăciun la români și în restul lumii
• Traditii si superstitii in Ajunul Craciunului
• La colindete si nu la colindat – traditii adevarate de Craciun
• Totul despre Craciun, crestinism si paganism
• Pitaraii de la Jiet
• Originea colindului „O, brad frumos”, cel mai răspândit colind de Crăciun
• Bradul de Crăciun – obiceiuri, superstiții și tradiția ancestrală a Butucului de Crăciun la român
• Ignatul la romani – traditii care nu trebuie sa moara
• Solstiţiul de Iarnă, istorie, tradiții și obiceiuri de prin veacuri adunate