Paolo Zampolli, piesa lipsa din operațiunea Nicușor Dan președinte

Ce ar trebuii să fie clar pentru toată lumea, cred, e faptul că Mucea a ajuns anul trecut președinte și cu acordul tacit al SUA. Era și culmea să fie altfel. Am mai zis lucrul ăsta, dar nu am insistat pentru că nu aveam o dovadă clară. Acum o avem venita sub forma unei piese lipsa din puzzle: Paolo Zampolli.

Pentru cei care speră la ceva din umilința aplicată lui Nicusor Dan la Washington

Ar trebui să vadă acea umilință ca fiind una strict de orgoliu – pentru ca sistemul de pe la noi să știe unde îi este locul și să înțeleagă că e un șerif nou în oraș la care trebuie să meargă în genunchi și cu căciula în mână la Washington când duc plocoanele, până când îl mulțumesc și poate, dacă au noroc, primesc indulgența de a-i intra în grații. Asta e tot.

România nu mai există ca țară de prin 2019

Momentul când, tot sub administrație Trump, a fost începutul sfârșitului odată cu arestarea lui Dragnea și uciderea ultimei rezistențe politice cu o fărâmă de naționalism în ea. (A nu se înțelege că fac din Dragnea un erou.) A fost doar apogeul răzbunării sistemului și al stăpânilor după ce în 2016 românii au avut tupeul nesimțit să aleagă cu peste 47% un guvern cu program naționalist.

Încă din prima zi de la preluarea puterii au început repercusiunile

Au urmat patru ani de presiune psihologică și dezbinare crâncenă, care au sfâșiat fibra națională ca să nu se mai repete niciodată „greșeala” aia. 2024 a fost dovada finală: pe 6 decembrie s-a pus capacul – parastasul democrației. Iohannis ne-a lăsat moștenire unipartidul, „guvernul meu”, de care ne „bucurăm” și azi și o să ne „bucurăm” pe mai departe, mult și bine.Anticipate fără un milion în stradă? Uitați. E doar o himeră.

Zampolli, piesa lipsă din puzzle

Deși până în luna martie 2025 din SUA au venit câteva semnale legate de anularea alegerilor din 6 decembrie 2024 de la înalti oficiali ai administratiei Trump, începând cu luna martie 2025 acestea au încetat, în mai jucându’se mascaradă alegerilor în urmă cărora a rezultat Nicușor Dan, uns ca președinte la Cotroceni. În interviul acordat lui Bogdan Tiberiu Iacob de Paolo Zampolli, afacerist multimilionar italo-american, mare apropiat al lui Trump, numit de acesta anul trecut Trimis Special, mai precis om care rezolvă diverse probleme pe mapamond și ține legătură cu mai multe administrații, inclusiv cea a României, lucrurile se lămuresc:

„L-am întîlnit pe președintele Nicușor Dan anul trecut în România. Impresia mea este simplă: își ia responsabilitățile în serios și este dedicat țării sale.”

Așadar, în lumina asta, cred că putem înceta să ne mai facem iluzii că va veni vreo salvare de peste ocean, Jupiter, Marte sau alta galaxie.

Unde a greșit Călin Geogescu

Și’a supraestimat conexiunile cu SUA, uitând vorba lui Kissinger:

„A fi un dușman al Statelor Unite este periculos, dar a fi prieten este fatal!”

Nu vom ieși din căcatul ăsta în care suntem, oricât ne-am zbate. Nu e nici voință, nici putință. Ferice de aia care s-au prins la timp și și-au văzut de viața lor, alegând să nu-și mai mănânce timpul și nervii. Ave celor care mai lupta.

UPDATE

Confirmarea a ceea ce am scris și semnalat încă de acum câteva zile printr’o scrisoarea deschisă către Tulsi Gabbard și continuat azi prin analiza la rece a interviului cu Paolo Zampolli. Practic, prin aceste întâlniri, SUA a legitimat indirect lovitura de stat din 6 decembrie 2024 prin cei mai înalți reprezentanți ai administrației Trump, pelticul militian securila Predoiu (cel mai probabil) urmând să fie rasplatit cu o numire ca șef al SRI.


Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.