Piscina gonflabila: de care si intretinerea ei – Sfaturi pentru incepatori

Au dat caldurile caniculare, au inceput si intrebarile legate de piscine in special ⇒cele gonflabile. Am fost si eu la inceput acum cativa ani de zile si eu imi puneam multe intrebari legat de piscine si mai ales intretinerea lor ulterioara, iar pentru ca pe net am gasit atat de multe informatii incat mai rau m’am buimacit decat lamurit, o sa incerc in continuare sa vin cu cateva sfaturi pe scurt si la obiect legate de alegerea unei piscine si mai ales intretinerea ei ulterioara.

Asadar prima intrebare ar fi de care piscina?

Ideala e cea clasica subterana, dezavantajul lor fiind insa costurile de constructie ale lor, care pot varia intre cateva mii si cateva zeci de mii de euro plus teren unde sa o construiesti ca permanenta. Eu intr’un final am ales aceasta solutie acum vreo 11 ani de zile de care sunt multumit, in ce privesc intrebarile legate de constructia ei efectiva pe care am facut’o in regie proprie va stau la dispozitie pe la comentarii.

Pentru cei care doresc solutii mai ieftine exista cele supraterane gonflabile care prezinta insa doua dezavantaje: sunt destul de fragile si nu foarte igienice, pentru ca igienizarea lor este una dificila in timp. In acelasi timp atentie la dimensiunea lor, desi in pozele de prezentare par unele incapatoare pline de oameni fericiti, in realitate sunt mult mai mici decat par, ca de exemplul o pisicina de genul asta …

Avand 250cm in circumferinta si doar 63cm inaltime (din care apa puteti pune efectiv in maxim 30cm), oare cum ar incapea o familie ca in imaginea de prezentare?! Asadar, inainte de toate, fiti foarte atenti la acest detaliu: dimensiunea reala a piscinei dincolo de frumoasele dar inselatoarele poze de prezentare!

In ce consta intretinerea si de ce am nevoie:

In primul rand de un sistem de recirculare si filtrare al apei care poate fi indeplinit foarte bine de o pompa de reciculare, care este si ieftina si eficienta, curatarea si inlocuirea filtrului fiind facila si ieftina. In general, daca va cumparati genul asta de piscine, asemenea pompe vin incluse in kit. Recomandarea mea este ca, curatarea acestuia sa se faca in fiecare zi, inlocuirea filtrului macar odata/luna.

De ce mai am nevoie?

Pe langa ⇒pompa de recirculare si filtrare a apei, aceasta trebuie si intretinuta cu ajutorul unor substante chimice care sa o mentina curata. Pe net o sa gasiti foarte multe recomandari si variante, eu dupa vreo 11 ani de cand am piscina si am tot experimentat tot soiul de variante, cea mai buna la care am ramas a fost utilizarea de clor activ cu actiune rapida pentru a ii da un shoc odata pe saptamana sau la nevoie si in rest folosesc niste pastile cu dizolvare lenta si actiune multipla (dezinfectant, anti-alge, floculant si stabilizator) pe care le las in permanenta in apa cu ajutorul unui dozator.

Clorul activ cu actiune rapida pe care il folosesc este acesta, iar pastile cu dizolvare lenta si actiune multipla sunt acestea. Dozatorul il gasiti aici. Pe langa acestea, trebuie sa fiti atenti la valoarea clorului si PH’ului din apa pe care il masurati cu ajutorul unei truse de acest gen, iar PH’ul il puteti corecta cu ajutorul unor tablete de PH plus si PH minus, eu folosesc ceva in genul celor de aici si aici. Pe mine unul la o piscina cu capacitate de 15 metri cubi, ma tin minim un sezon aceste substante, desi la modul realist imi ajung chiar doua sezoane fara probleme.

De ce mai am nevoie in rest?

Cu siguranta ca nu trebuie sa va lipseasca un minciog pentru piscina cu care sa curatati suprafata apei si un ⇒aspirator de fund care sa adune mizeria de pe fundul piscinei, modelul il alegeti in functie de pompa de recirculare pe care o aveti deja, mizeria fiind adunata in filtrul pompei. Minciog va este suficient unul ca acesta. Pentru cei mai pretentiosi si care vor sa aiba parte atat de o piscina curata cat si de confort, va recomand un robot pentru curatarea piscine, de ⇒aici puteti sa alegeti ce model considerati ca va este potrivit in functie de bugetul pe care il aveti.

Altceva?

Maxim jumatate de ora libera in fiecare zi (in functie de dimensiunea piscinei) pe care sa o alocati pentru intretinerea ei si in rest o gasca buna de prieteni, un gratar si multa bere! laugh

Pentru alte intrebari sau nelamuriri va stau la dispozitie la comentarii!

Vara faina si racoare placuta sa aveti!

42 de comentarii la „Piscina gonflabila: de care si intretinerea ei – Sfaturi pentru incepatori”

  1. Pur teorretic cam asa e pana cand ajungi acasa de la munca rupt de oboseala pe caldura, faci rapid un dus si te arunci in propria ta piscina din propria curte .. unde stai in liniste cat vrea banana ta, iti iei o bere rece (epiric vorbind laugh ) si nu mai conteaza nimic in rest! laugh

    Chefurile cu prietenii sunt din alt film

    Răspunde
    • Sunt solutii care se utilizeaza in orice piscine publice sau private pentru intretinerea si igenizarea apei, asa zisele solutii de clorinare. Pentru a fi ok pentru oricine, copii inclusiv, nu degeaba am recomandat cumpararea unui set de masurarea a PH’ului si clorului din apa, ca acestea sa fie mentinute la un nivel ok …

      ” langa acestea, trebuie sa fiti atenti la valoarea clorului si PH’ului din apa pe care il masurati cu ajutorul unei truse de ⇒acest gen” …

      Răspunde
  2. Prima data cand m-am mutat la tara, am avut una de la un brico, pentru baiat mai mult, 1500 lei, 4/2/1m, in primul an am avut noroc, al doilea m-a prins cu ea plina o furtuna si o grindina cat nucile si…pa, dupa ce ca plouase 50l/mp s-a dezmebrat si piscina, alte 8 tone de apa laugh
    Apoi am facut una in pamant, tot regie, am chemat o firma sa o captuseasca cu liner armat, anu’ asta a facut 6 ani, zilele astea.

    Răspunde
    • Ala e cel mai mare risc la suprateranele alea, care la un moment dat si invariabil se vor sparge pentru ca membrana aia este foarte subtire si se coace la soare, dupa maxim 2 ani e cam gata si sa te ti la distractie. laugh

      Eu am „captusit’o” cu gresie, anul asta sunt in lucru la faza cu rechituitul rosturilor cu un chit de asta, partea proasta e ca doar fundul am apucat sa il chituiesc si de o luna stau ca ploua aproape incontinu.

      M’am gandit si la faza cu liner armat, cand am facut eu acum vreo 12 ani, nu gaseai asa ceva pe la noi, a fost o intreaga aventura. Cat te’a costat captusala cu liner armat?

      Răspunde
      • Piscina e un triunghi, 6/3m, cu 3 trepte incepand de pe latura ipotenuza, adancime maxima/min 2.5/1m, e din beton armat, lucrare gen fundatie, izolata fata de pamant, fara nici un fel de gauri, scurgeri, lumini etc. toate se fac pe deasupra cu furtune, golire, umplere, filtrare, la interior am finisat-o gen perete tencuit, in timp sa se aseze, eu m-am apucat in martie si am terminat in iunie. Apoi au venit baieti cu liner. L-au lipit cu adeziv, au dat intai o amorsa anti mucegai, la imbinari au dat cu un feon baban, 3 zile…. 2000 toata afacerea cu ei la vremea aia, inafara de lucrarea mea, sa zic ~3500 in plus, ceva gratare la ajutoare. Eu zic ca a fost bine, era dupa criza. good

        Răspunde
        • Eu mers pe varianta dreptunghiulara, ca asa se aseza pe terenul unde m’am apucat sa o fac, si ca tine am mers pe turnat de cofrag beton armat, cam ce povestesti tu in rest, plus hidroizolatie exterioara cu folie, La captuseala am mers pe gresie clasica cu lipita cu adeziv rezistent la apa, dezavantajul e ca pana sa apara si pe la noi chitul asta hipoxydic, am mai avut ceva belele cu chitul de rosturi care era atacat de clorul activ si imi pierdea ceva apa. Acum, dupa 3 ani in care n’am fost acasa primavara sa ma pot apuca de ea, m’am apucat in sfarsit sa scot chitul vechi si sa o rechituiesc cu asta nou, dar de o luna si ceva am oprit tot ca a plouat ca la balamuc. De liner stiam inca de atunci, dar acum 12 ani, nu gaseai pe la noi pe cineva priceput, iar aia putini care faceau treaba asta nu se bagar la suprafete mici, de aia am apelat la casica gresie. Acum sa vad ce imi iasa cu chitul asta de rosturi, cand o sa mai fi sa ma pot apuca din nou de treaba si daca ma mai am belele, o sa vad cum fac sa gasesc si eu vreo firma ceva sa vina sa traga linerul ala, ca nu prea poti sa rezolvi in regie proprie, e destul de complicat si da, ai nevoie de scule industriale ca sa iti iasa ok. No, sa vedem acuma cat de mai ramane din vara sa putem sa ne si bucuram vreun pic. :)) De costat, habar nu am cat m’a costat, ce e cert ca in toti anii astia am depasit suma aia cu berea bauta in ea. :)))

          Răspunde
  3. Pompa de reciclare a apei cat de des trebuie tinuta in functiune ? (in pernamenta, de 2-3 ori pe zi cate jumatate de ora) ? Daca nu folosesc piscina 3-4 zile e nevoie sa fie reculculata apa ? Multumesc !

    Răspunde
    • Eu de exemplu o las toata ziua si o opresc doar noaptea, indiferent daca folosesc sau nu piscina, ideea este ca acea apa trebuie recirculata/oxigenata, pentru a nu se tulbura si prinde miros urat datorita lipsei de oxigen care permite dezvoltarea de microorganisme. Gandeste’te la o balta cu apa clocita … este acelasi lucru si in cazul unei piscine chiar daca exista clor in apa, nu este suficient, apa are nevoie si de oxigen, pe principiul apelor curgatoare. smile In cazul in care peste zi exista o utilizare mai intensa (in cazul meu, mai multe persoane care o folosesc) o las pornita minim 24 de ore, curatand filtrul la un interval de cateva ore si maresc si putin dozajul de clor activ.

      Răspunde
  4. Bună. Pt o piscina gonflabila de 400 l apa( o folosesc pe balcon pt copii), ce soluții de întreținere a apei îmi recomandați? Sursa apei este de la robinet deci ApaNova.

    Răspunde
    • Buna ziua! Niste oxigen activ granulat cum este ->acesta de aici (cel putin 8 mg / l), pus seara dupa ce nu mai utilizati apa, este suficient pentru a mentine apa curata, restul de treaba facandu’l pompa de recirculare pe care banuiesc ca o aveti deja. smile

      Răspunde
        • ->Aceasta va este suficienta pentru ce piscina aveti dumnevoastra, contine si 3 cartuse/filtre bonus! Daca nu aveti racorduri la piscina, nu este nici o problema, pur si simplu bagati furtunul de admisie in apa iar cel de evacuare undeva deasupra ei, furtunele le primiti in pachet cu pompa.

          Răspunde
          • Bună ziua, sunt la Dedeman sa returnez pompa recomandată de dvs. mai sus, pt ca nu trage apa din piscină… Motivul dat de Dedeman este ca nu am tur și retur la piscina adică trebuie sa aibă găurile una mai sus alta mai jos, ceea ce în cazul meu nu se poate. A mea este cam asa.

          • Vacum ati facut inainte, adica ati amorsat pompa? Motivul dat de ei este pueril.

          • Am băgat furtunele în apa dar nu se umplea locul pe unde trebuie sa scot aerul. Cred ca asta înseamnă amorsare?

          • Era de datoria lor sa va explice lucrul asta, acea pompa nu are cum sa functioneze altfel ptr ca nu are ce sa traga in afara de aerul din rezervor. Bagati furtunele si umpleti rezervorul de apa al pompei cu o sticla/galeata, puneti capacul cu valva deschisa, strangeti valva dupa ce ati inchis capacul pompei, porniti pompa, teoretic apa din rezervor va crea vacumul necesar tragerii apei din piscina facand circuitul necesar. Succes.

          • Revin cu o întrebare, pt ca am returnat pompa pe motiv ca nu își face treaba (presupun ca îmi trebuia una mai puternică) dar mi-a fost recomandat de cei de la magazin o cutie cu pliculete de acest fel! Ce părere aveți despre acestea având în vedere ca eu am apă stătătoare în piscină și din câte mi s-a explicat apa va trebui schimbata la 2 săptămâni datorita unei jumătăți de pliculet.?

          • Daca amorsati pompa aia cum v’am spus, era suficienta pentru ce aveati nevoie, dar ma rog.
            De plicurile alea nu stiu nimic, insa e clara treaba ca nu pot sa suplineasca nevoia unei pompe care pe langa curatarea apei asigura si oxigenarea ei.

  5. Salut …anul asta am luat o piscina 3/2 si 60cm adancime. Ea a venit cu un filtru …dar cu ce sa intretin apa ca sa ramana curata, si cum ???

    Răspunde
    • Salut! Citeste te rog postarea intiala, am fost cat de explicit se poate, recomandand produsele necesare si cum se face aceea intretinere!

      Răspunde
  6. Buna ziua….apa de la rețea face reactie la întâlnirea cu clorul….apa are o culoare inchisa maro…nu stiu ce sa fac,iar dacă nu pun clor în 2 zile se face verde…ce sa fac?Am o pompa de apa cu nisisp..

    Răspunde
    • Buna ziua!

      Nu are nici o legatura ce spui, adica in sensul ca toata apa din Romania de la retelele de apa este apa clorinata din start, faptul ca pui niste clor activ in ea, nu are reactia despre care spui, teama imi e ca beleaua este pompa aia cu nisip, de unde si culoarea maro. Incearca varianta cu ->oxygen activ in loc de clor activ si pentru verzeala/apa tulbure incerca sa o tratezi cu ->floculant si ->algicid. Daca nu se rezolva problema nici asa, problema in mod cert pleaca de la aceea pompa cu nisip care probabil a dezvoltat in ea o serie de bacterii.

      Spor!

      Răspunde
  7. Buna ziua! Cu ce as putea sa curat un jacuzzi gonflabil care a mucagait. Nu a mai fost folosit o vreme si a avut capacul pus.

    Răspunde
    • Buna ziua! Daca a mucegait va fi extrem de greu sa il curatati si sa scapati complet de mucegai! Incercati sa faceti acest lucru in prima faza cu otet si ulterior sa cutatati ce ramane cu o solutie antimucegai cum este ->aceasta, urmati instructiunile de utilizare de pe flacon, repetati operatiunea in mai multe randuri si curatati cu multa apa. Exista sansa sa rezolvati problema. Spor!

      Răspunde
  8. buna ziua, am un jacuzzi gonflabil la care am observat recent, o fina urma de culoare galbena la nivelul la care ajunge apa. Folosesc regulat pastile de clor si apa in general o schimb la cateva zile. Sters cu carpa su indeparteaza urma. Jacuzzi e alb si e esor de reperat. Ce imi recomandati? exista ceva solutie de curatare?

    Răspunde
    • Buna ziua! Din ce imi spuneti dumnevoastra pare a fi vorba de o depunere de calcar (piatra), probabil din cauza apei dure folosite, ce as putea sa va recomand ca test este utilizarea acest tip de solutie cu care puteti incerca sa indepartati calcarul depus conform instructiunilor de pe ambalaj, fiind insa un jacuzzi gonflabil nu stiu in ce masura va functiona, dar cum nu este foarte scump puteti incerca macar mai ales ca nu afecteaza plasticul!

      Răspunde
    • Pentru mine a fost o prioritate, sunt vreo 13 ani de cand o am, costa mult sa o faci, destul de mult si intretinerea, dar nah …mi’am dorit, am rezolvat ..acum nu stiu daca m’as mai incumeta.

      Răspunde
  9. Buna Ziua! Ma bucur mult si va felicit ca v-ati facut timp sa puneti sfaturi realiste si mai ales din propria experienta.Sunt foarte utile!!!
    As dori sa va intreb care ar fi gramajul de clorchoc clor cu dizolvare rapida?
    Avem o piscina:
    Piscina Intex Easy Set 56922/28122, gonflabila, cu pompa filtrare, 305 x 76 cm.
    Bineinteles ca l-a inceput am facut greseala primordiala, am pus si pus apa, am acoperit cu o Prelata impermeabila Versay, polietilena, verde, 100 g/mp, 5 x 8 m
    Si am reusit cam de 3 ori sa intram in apa, dupa care ne-am dat seama ca apa se murdareste devine lipicioasa si clar da semne ca nu mai putem intra ca am putea face ciuperci,intrau multe insecte….
    Apoi m-am documentat si am gasit site-ul dvs si va multumesc!
    Piscina e goala acum, o spalam intai bine cu apa si detergent dupa care o reumplem si nu stim cantitatea de clor…
    Asadar nu stim ce gramaj de clor sa punem, mai ales ca avem si fetita care se va bucura de piscina!

    Răspunde
    • Buna ziua, doamna Capotescu! Este destul de greu de estimat cantitatea necesara avand in vedere faptul ca exista mai multe tipuri de clor pe piata si toate diferite! Solutia la problema dumnevoastra este insa una foarte simpla, respectiv, pentru a verifica doza optima de clor din apa, va recomand sa cumparati acest set de testare cu ajutorul caruia o sa aveti mereu idee despre nivelul optim de clor pe care il aveti in apa din piscina precum si valorea PH’ului acesteia! Este un tester ieftin si foarte simplu de utilizat, in principiu tot ce trebuie sa faceti este sa introduceti o pastila din set in tester si sa umpleti locasul cu putin apa din piscina odata la cateva zile, ajustarea ulterioara de clor facandu’o in functie de rezultatul obtinut, respectiv daca e prea mult, mai completati cu apa, daca este prea putin cu clor! In acest fel o sa aveti mereu lucrurile sub control! Un alt sfat pe care vi l’as da este ca in fiecare seara sa curatati cu multa apa filtrul pompei de recilculare si odata pe saptamana sa il lasati peste noapte in apa cu clor, la maxim o luna urmand sa il inlocuiti cu unul nou.
      Cu placere! Mult succes! smile

      Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura