Lumina finantelor liberale, #expertPNL, Florin Citu, ne prezinta o realitate paralela asupra economie romanesti in care pe langa vesnica poezie cu #greauaMostenire a pesedeului, nu conteneste sa ne anunte ca ne asteapta „lucruri fantastice” in viitorul economiei romaneste, desi toti restul economistilor, comisia europeana si institutiile de rating ne avertizeaza ca undeva prin toamna, Romania va avea un soi de aterizare fortata din acest punct de vedere, in primul rand pentru ca nu exista nici un plan concret de restartare a economie, dupa ce nici unul de protectie nu a fost pentru a prezerva si combate pe cat posibil efectele negative ale crizei COVID19.
Per ansamblu, situatia economica a Romaniei la zi, arata cam asa:
Cu alte cuvinte, pierderile inregistrate sunt pe toata linia, randul somerilor ingrosandu’se de la o zi la alta in urma taraganarilor succesive cu privire la redeschiderea economiei si o incertitudine apasatoare care planeaza de mai bine de doua luni de zile cu privire la acest aspect. De notat aici este si gaura uriasa provocata de sustinerea statului cu privire la plata somajului tehnic, fara ca patronatele sa fie intr’o forma sau alta conditionate cu privire la obligatia pastrarii locurilor de munca, printr’o schema inteligenta care sa includa si un pachet de sprijin pe urmatoarele luni din care sa faca parte eventuale scutire de taxe si impozite pentru ca acele afaceri sa poata avea timpul necesar restartarii, iar oamenii sa isi pastreze locurile de munca pentru a redeveni din nou productivi pentru angajatori si economie.
Practic, daca IMM’urile si oamenii sunt mult mai bine pregatiti de criza decat in cea din 2008-2009, la nivel de guvern, baietii astia sunt prinsi cu chilotii in vine, lucru confirmat si de Cristian Hostiuc, director editorial ZF:
„Bugetul statului, ca francii elveţieni: România este mult mai pregătită pentru această criză decât acum zece ani, cu trei excepţii – datoriile comerciale private s-au triplat şi dacă cineva nu plăteşte se infectează tot lanţul, explozia deficitului bugetar, care va aduce o creştere majoră a datoriei publice, ceea ce va pune România cu spatele la zid în faţa creditorilor.
Dacă ne uităm pe datele statistice macro ale României din perioada 2008-2009, când a venit criza precedentă, şi le comparăm cu datele de astăzi, vom constata că România este mult mai bine pregătită pentru noua criză atât la nivelul populaţiei, cât şi al companiilor.
Dar statul este total nepregătit şi ca să supravieţuiască trebuie să facă împrumuturi majore, care se vor vedea peste trei ani într-o creştere accelerată a datoriei publice, ceea ce va trimite România cu spatele la zid şi la mâna creditorilor.
Faţă de criza de acum zece ani, România stă mult mai bine la dobânzile la lei şi în euro, la stabilitatea cursului, la nivelul salarial, la raportul dintre credite şi depozite, chiar şi la contul curent, care a fost cea mai mare vulnerabilitate în criza anterioară.
Dacă ne uităm la deficitul bugetar, ne trezim în faţa unei explozii.”
Analiza indicatorilor o puteti citi pe larg, aici.
Asadar, Romania la nivel guvernamental, este la mana creditorilor care vor imprumuta tara la un nivel tot mai mare al dobanzilor odata cu cresterea nivelului de imprumuturi care a cunoscut o rampa exploziva in ultimele sase luni de #dreaptaguwernare, Citu imprumutand masiv si total netransparent Romania din banci private, la dobanzi ce au ajuns treptat la un nivel astronomic, mai ales dupa retrogradarea Romaniei de catre agentiile de rating.
Desi teoretic analizei, la nivel de companii si resursele populatiei, Romania este mult mai bine pregatita datorita masurilor luate in ultimi patru ani, respectiv marirea salariilor ce acum pot inca sustine creditele, problema unei lipse clare de directie si perspective, precum si a faptului ca toate deciziile sunt luate doar populist si in baza calculelor electorale, directia nu pare a fi alta decat un dezastru in care Romania va fi pusa cu spatele la zid de creditorii printre care probabil ca in curand se va numara si FMI, avand in vedere faptul ca sursele de creditare au fost deja aproape epuizate, iar sprijinul Uniunii Europene a ramas la acelasi nivel declarativ cu care ne’a obisnuit dealtfel si #dreaptaguwernare, „Vom…”
In concluzie, cam astea sunt realitatile economiei romanesti, dincolo de balmajelile lui Citu, Romania tranversand in acest moment un paradox al faliei tot mai evidente intre administrarea efectiva a economiei la nivel macro si lipsa de viziune si perspectiva a adminstratiei la nivel guvernamental.
Haidi bre’ că poți mai mult decât atât. Adică a furat gloata lui Dragnea ani la rândul și acum au pus economia pe butuci ăștia care-s de 2-3 luni și nici n-au apucat să fure prea mult în afară de trei aparate de respirat și vreo câteva sute de măști. Normal că au plătit și susținut șomajul tehnic doară nu voiai să facă la fel ca bravii comuniști din Spania care n-au plătit oamenilor șomaj tehnic de două luni de zile deși ei sunt de stânga și zic că iubesc clasa muncitoare până la Lună și dincolo de ea.
Ba baiatule cu bula ta cu tot… esti obsedat rau de comunisti, frustrare mare, ba si daca apucai vremea lor in Romania si culmea cred ca ai plecat de aici fix pe vremea lu’ Basescu care era 100% #dedreapta, economia duduia cu alt liberal de baza la guvern Al drecu ca romanu’ nu gasesti pe niciunde, mai ales astia plecati afara care dorm in paturi suprapuse pentru un viitor mai bun!
Maline, esti baiat de isprava, atat ca obsesiile pe care le ai de multe ori iti intuneca imaginea de ansamblu. Pai cum adica, bravo ca au platit ajutoare sociale, un guvern de dreapta, fata de un guvern de stanga? Adica daca dau ajutoare sociale aia de dreapta e buni, dar daca dau aia de stanga e rai si viceversa? Si cum adica „abia au apucat sa fure”?! Tu ai cea mai vaga idee despre ce se intampla in Romania si mai ales ce s’a intamplat in ultimele trei luni in tara asta? In rest … iara Dragnia? Jezas … btw, am azi in plan o postare pe tema, ca din cate vad l’au activat securistii si ca la becul lui Pavlov, instant multi s’au si pus pe latrat.
Vasile … ce sa mai zic … ai zis tu tot ce mai era de zis!
Ups…. mi-am amintit, e din Sibiu nea Malin…. sa traiti, imi retrag cuvintele, Bravo @KlausIohannis!
Pentru liberalii #dedreapta si fani ai Citului, las asta aici marturia unui anteprenor :
„Cam așa funcționează IMM Invest al guvernului liberal preocupat de bunăstarea antreprenorilor. O țeapă. Mare. Ce spune Orban, că sunt nu știu câte mii de dosare aprobate sunt vorbe goale. Faptele sunt astea, povestite aici. Guvernul se laudă că a lansat un program de sprijin pentru antreprenori, dar i-a aruncat în gaura neagră a băncilor. Laudele nu țin de foame. Garanțiile promise de stat nu valorează nimic. Îi doare-n cot pe toți: guvernul se preface că acordă sprijin, băncile se prefac că acordă credite fără dobândă. Totul e o spoială, o minciună gogonată, o țeapă. A! La ce bancă a lucrat ministrul de finanțe, Florin Cîțu? La ING Bank. #BinePa!”