Toți patrioții ăștia de duminică, fie că suveraniști, fie că proeuropeni, vor fi vecini de stradă în Costa Rica când vor termina de salvat România

Mă tot uit pe cifre de câțiva ani și nu se leagă. Sumele cu care ne împrumutăm nu mai sunt raționale, nici măcar pentru creditor, d-apoi pentru datornic. Resursele cu care pot fi garantate aceste credite, în caz de urgență, nu acoperă nici de departe volumul de creditare. Nu mai vorbesc de contractele pe care le semnăm cu atâta dărnicie, că acolo suntem la nivel de țară hiperdezvoltată.
Toți mizează pe o capacitate viitoare de taxare, pe un termen foarte lung, dar cifrele de natalitate și mobilitate socio-economică nu susțin ipoteza.

Românii se împuținează, îmbătrânesc, sărăcesc

Sunt din ce în ce mai sceptici și reticenți la risc economic. Consumă mai puțin. Populația activă scade de la an la an, iar cei mai mobili și mai educați continuă să plece într-un ritm constant. Nu aș fi un creditor optimist și încrezător în abilitatea unor guverne ulterioare de a taxa ce mai rămâne.

Dacă nici măcar pe hârtie nu mai putem minți convingător

Si nu ne mai salvează contabilitatea asta creativă pe care a tot aplicat-o guvernul, înseamnă că e rău de tot. Sub aparenta criză politică zace o liniște înfiorătoare la nivel înalt. O sărăcie completă de idei și soluții raționale. Gorobeții se ceartă pe mărunțișuri și aparențe, pe influență locală, pentru că e tot ce a mai rămas alterabil în peisajul politic românesc. Am senzația că le-a scăpat căruța la vale de data asta și calul ăsta politico-economic e prea rebegit ca să o mai oprească. Mi-e să nu constatăm în câteva luni că, de fapt, calul era mort. Că zace sub căruța care îl târâie și-l macerează accelerând necontrolat pe asfalt.

Deși, pe termen scurt, România trece printr-o criză politică

Dacă ne depărtăm un pic de detalii și privim în ansamblu, am putea spune că țara trece printr-o criză existențială. Este o chestiune care nu ține de ruși sau americani, de războaie sau amenințări hibride. E economie de clasa a zecea. Nu vom mai avea baza demografică, resursele strategice și productivitatea necesare pentru a putea garanta cuiva că plătim, d-apoi pentru a acoperi standardele minime de trai pentru populație.

Eu sunt sărac, bolnav cronic și am 47 de ani

Mă doare la bască! Mi-am mâncat mălaiul, mi-am trăit traiul. M-am născut în sărăcia de la declinul comunismului și am crescut în ruinele perioadei de tranziție. Noroiul și rugina sunt tot ce știu. Am trecut prin lovituri de stat, cutremure sociale, crize economice, am făcut bani grămadă și i-am pierdut la loc. N-am ținut niciodată la imagine și statut social. Sunt obișnuit cu haosul și sărăcia. Pot hali pâine goală și crenvurști tot deceniul de viață care mi-a mai rămas.

De copiii ăștia care vor să se ridice acum mi-e milă

Le-am oferit un viitor ciuntit, schilodit cu viziunea noastră îngustă și lacomă despre România. Le lăsăm o moștenire ticăloasă, un stat falit, o economie pe butuci, resurse înstrăinate sau lăsate gaj la cămătari. Le oferim o clasă politică anencefală, o Constituție impotentă, un stat debil intelectual, castrat instituțional, poluat moral, diluat identitar, capturat de servicii secrete și interese meschine. Aș fi preferat să fim noi ultima generație de sacrificiu. Din păcate, la cum arată lumea astăzi, sacrificiile noastre vor părea desene animate comparativ cu condițiile în care vor crește noile generații.

Autor: Dan Pavel