Uniunea Internațională a Savanților Musulmani, patronată de Qatar, solicită sprijin pentru Hamas. Ei susțin că este o obligație religioasă și chemarea este făcută către Egipt, Iordania, Siria, Liban și toate celelalte țări arabe.
În religia musulmană, o fatwā este o opinie pe teme religioase privind legea islamică emisă de o ulema (membru al clerului musulman cu atribuții de legiuitor). Ea are scopul de a clarifica diferite probleme. În islamul sunnit, o fatwā nu este obligatorie pentru nimeni, pe când în islamul șiit poate fi considerată de un individ ca obligatorie, în funcție de relația pe care o are cu respectivul ulama.
Uniunea Internațională a Savanților Musulmani (IUMS) și-a exprimat sprijinul pentru Hamas. Pe 31 octombrie, a emis o fatwa prin care cere facțiunilor de rezistență palestiniene din Cisiordania și Israel, țările care se învecinează cu Israelul, inclusiv Egipt, Iordania, Siria și Liban, și toate celelalte țări arabe și musulmane să intervină militar pentru a ajuta Hamas împotriva Israelului.
„Jihadul și susţinerea Palestinei reprezintă o obligație religioasă”, spun ei, mai ales când „cele patru milioane de militari arabi oficiali, pentru care aceste țări cheltuiesc 170 de miliarde de dolari anual, rămân închiși în barăci, armele sunt ruginite și echipamentele eșuează, în timp ce umma și lumea se prăbușesc.
Această intervenție militară, asigură ei, „ar realiza un echilibru internațional”. Ei adaugă că legea islamică interzice să se păstreze tăcerea în legătură cu agresiunea israeliană și că acest lucru ar fi „o trădare a lui Allah, a trimisului Său și a credincioșilor, și unul dintre cele mai mari păcate înaintea ochii lui Allah Atotputernicul”.
IUMS, fondată în 2004 de extremistul șeic Yousuf Al-Qaradawi, este susținută, sponsorizată și finanțată de Qatar. De ani de zile, el a promovat în mod constant discursul incitator, apelurile la jihad, antisemitismul și sentimentul anticreștin, informează Middle East Media Research Institute (MEMRI).
Preluare: Revista Presei Rador Radio România
Nu știu dacă urmează sfârșitul lumii, sau războiul lumilor, dar războiul unor privilegiați împotriva decenței, libertăților individuale, democrației adevărate, a început deja demult, cu tușe groase in ultimii ani .. nu putem asista, așa numitul vest civilizat, la un genocid și pedepse colective, și să aplaudăm ca focile de fericire că autorii aparțin lumii noastre, și nici nu ne plăceau victimele, orișicum.. dacă stăm pasivi și lăsăm toate astea să se întâmple, nu văd de ce-am merita să fie feriți de distrugere și suferință..
#sustin
Nu azi, mâine începe, mai e ceva flotă de poziționat în Goful Oman.
Și nu cred că va fi nici un război al lumilor, nici încleștarea dintre Gog și Magog.
Nu fiți optimiști, nu scăpăm așa ușor. Se dau greu termene la ședința Judecății de Apoi indiferent de obsesiile escatologice ale unor politicieni.
Lucrurile au cursul lor si asa trebuie sa se intample. Ca azi, ca maine, ca peste 1 sau 100 de ani, in nesfarsitul timp, conteaza putin inspre deloc.
Era de așteptat ca unii să intervină pentru alții de aceeași religie, mai ales în religia lor.
Nu intervine nimeni. Nici ai lor nu sunt mai breji. Banul e ochiul… E iadul la lumina zilei.
Se socotesc inca banii, se incearca o imparteala …
Eeeeeei!!! în sfârșit o să murim și într-un război sfânt ! ca pă vremuri, ca să zic așa.
Altfel, lăsând gluma la o parte, când amesteci și religia într-un scandal, șansele să iasă nasol cresc, nu mai e dăcât pă parte economică cum zicea nea gigi. Și când te gândești că Dumnezeu numai unu….
#Sustin