Dascali in scoli! Revolutia bunului simt, intr’o poveste

Acum multi ani de zile, porneam pe aici o rubrica intitulata „Revolutia bunului simt”, in care am cuprins un capitol, „Dascali in scoli”, enumerand atunci cativa dintre dascalii pe care am avut sansa sa ii am in scoli si sa ma formeze. Azi, dupa aceiasi multi ani, revin cu o completare nespusa, la ceea ce atunci speram sa vad candva in scolile care intre timp au ajuns „on line”, ca o ultima batjocura a ceea ce a mai ramas din scoala.

Varul meu, la facultate

Sa fi tot fost 1985, in gazda la noi statea un var care venise sa faca facultatea la noi la una dintre Universitatile cu renume (mondial), unde sa intri era greu, sa termini abia inceputul greului. Imi aduc aminte ca ma intelegeam bine cu el, eu fiind un pusti de cativa ani, el in pragul maturitatii, insa il vedeam destul de rar iesit din camera aia in care il gazduisem si de obicei alb la fata, ca invata pe rupte. In ultimul dintre aia 5 ani de invatat pentru ingineria aia, a schiopatat la una dintre materii si cu lacrimi in ochii l’a rugat pe Petre, strabunicul care mi’a crescut si fost tata, sa intervina pentru el, stiind ca Petre, desi „chiabur” asuprit de regim isi facuse oarecare relatii. Petre al meu, om cu inima cat o lume, s’a indurat si sunand ici/colo a primit o audienta la domnul profesor universitar care il avea la zar la varu’meu.

Intalnirea cu domnul profesor universitar

Pe seara, asa, cam pe la sapte dintr’o dupa masa de iunie, urma intalnirea cu tovarasul domnul profesor, avea o casa apropiata de Universitatea unde preda. Tznac fiind, am insistat la strabunicul sa ma ia si pe mine cu el si m’a luat. Am ajuns la o casa cu un oarecare aer de sobrietate amestecat cu aerul boem de altadata, am sunat la usa si am fost primit de sotia domnului profesor cu o dulceata de cirese amare si un pahar cu apa, pana domnul profesor se pregatea sa il primeasca pe strabunicul meu. Dupa cateva minute, doamna ne anunta ca suntem asteptati in „biroul de studii” al domnului profesor din propria casa si am pasit cu respect dincolo de pragul unor usii de lemn masiv, intr’un birou ce miroasea a tutun fin de pipa.

Domnul profesor, daca se poate, va rog sa imi ajutati nepotul

Am plecat cu strabunicul meu de acasa pregatiti ca de „razboi”, un cartus de Kent, vreo 50 de’o suta de Balcesti, pila pusa de XYZ, adica, nu ne’am dus „carpa’n cur„, ne’am dus si noi cum „trebuie” pe filiera PR+C (pile si relatii + ceva) ca sa ajutam bietul student poticnit in anul 5 de facultate. tovarasul Domnul profesor ne’a primit in biroul lui ce era defapt o biblioteca de nuc plina de carti si un birou luminat de o lampa de con de cerb (primita cadou) cu zambetul unui om crescut intr’o zodie buna si ne’a poftit sa sedem pe cele doua scaunele imbracate intr’un material rubiniu din fata biroului sau, intrebandu’se …

„- Care’i baiul, domnule Petre?!

– Pai ce sa fie, nepotul meu, Ionica din grupa dumnevoastra!

– Care Ionica, din ce grupa?

– Ala care a dormit prea mult sa ajunga la examen!

– A, da! Ionica! Imi amintesc! Si cu ce va pot ajuta?

– tovarase Domnule profesor, nu a dormit, i’a fost frica sa vina ca nu se simtea pregatit! V’as ruga, daca se poate, e si el in ultimul an inainte de licenta, s’ar putea face ceva?

– Cum adica … „daca am putea face ceva”?

– Pai stiu si eu, sa treaca si el, sa ajunga sa dea licenta, ca e si el de departe, a invatat amarul lui, dar nah …. amu, l’or fi napadit emotiile!

– Domnule Petre, eu va inteleg, stiu ca ati venit recomandat de XYZ si imi place si Kentul, stiu ca Ionel al dumnevoastra e sarman si trage tare, dar sa va spun pe aia dreapta? Din 4 -> 5 nu o sa putem face niciodata cum nici din 5->6, in schimb din 6->7 sau 7->8 ca sa dea bine la repartie, putem incerca! Va multumesc pentru vizita, spor la invatat nepotului dumnevoastra, ne auzim dupa sesiune!”

A multumit si Petre si a plecat acasa cu mine de mana ca sa ii duca lui Ionel vestea ca trebuie sa lase prostiile si sa invete daca vrea sa ajunga la licenta, ca altfel nici macar cat pentru un maturator de strada nu l’am putut ajuta! Si nu l’am ajutat, da’ a naiba el ca  asa neajutat,  a reusit cumva sa ajunga profesor universitar in Canada.

#DascalinScoli