Ganduri asezate

Poate cel mai greu lucru pe care il poate face un om … este sa isi aseze gandurile, sa mai incerce sa spuna ceva si nu pentru a spune ci pentru a TRANSMITE … atunci cand in gandurile lui sunt doar urlete, in sufletul lui durere, in constiinta lui, lipsa de directie, pierdut in propriile dorinte, macinat de vine, de greseli … ce il apasa, desi poate pe unele le refuza inca sa le accepte, pentru ca i’ar fi povara prea mare ACUM sa le duca. Cu greu ai putea gasi, un altruist care sa isi asume greselile si vinele tale, atunci cand nu le mai poti duce, pana va veni ziua ca singur sa le poti lua din carca in care le’ai aruncat si sa te confrunti cu ele. Alegi singuratatea atunci, fugi de lume, fugi de cei pe care i’ai ranit caci urla si ei, fugi de tine … pentru ca si tu ranit esti la randul tau. Te inchizi in propria ta „cutiuta”, lasi lacrimile sa iti curga in intuneric, pasesti cu pasi nesiguri pe frunzele unei toamne superbe ca aceasta si in frunzele ce ti’se astern la picioare iti cauti macar un raspuns la ceia ce arde in tine. Pentru unii, Dumnezeu este calea spre care se indreapta pentru a ii cere ajutorul, altii se cearta cu el, altii il accepta prin simpla credinta: „faca’se voia lui”, altii incearca sa il inteleaga si poate cei mai multi il intreaba DE CE?! Raspunsurile sunt ca si niste diamante ascunse bine in noroiul propriului interior, ziua in care vei ajunge la ele, va veni pentru unii, atunci cand se lovesc de colturile lor dure, neasumate si ignorate inainte de a te apuca sa sapi dupa ele, pentru altii … cei intelepti … va veni atunci cand stralucirea lor le va lumina privirea. E greu sa mai crezi uneori ca, desi maine nu exista, tot tu esti cel ce poate face sa devina! E greu sa mai crezi uneori, ca intr’o zi, stralucirile de chihlimbar iti vor fi din nou oglinda de suflet. E si mai greu sa crezi uneori, caci, desi paralizat azi de frica de a mai face ceva, izvorata din suferinta ce ai obtinut’o cand ai facut, nepregatit fiind sa o faci, va veni iarasi o zi cand in frumusetea unei nebunii sufletesti, ai sa il lasi din nou sa cante liber, dincolo de zidurile ce azi le’ai ridicat pe langa tine.

Adrian spunea aseara intr’un moment frumos de analiza …

… frumos spus, profunda afirmatie, eu as completa doar ca …

Confundand singuratatea cu libertatea ce o ai ca si om ce isi satisface nevoile de om, dar suflet captiv pentru totdeauna! Cum am mai scris, din pacate si in cazul dat, trebuie sa alegi ce fel de libertate vrei, iar una trebuie sa o sacrifici! Cea a trupului ce isi poate satisface nevoile efemere, ale unui lut ce lut va deveni candva, sau libertatea unui suflet ce implinit prin daruire va fi, cat timpurile vor exista si (poate) dupa ele. Trebuie sa alegi din pacate ceva, atata vreme cat ai sansa sa o faci, pentru ca va venit momentul cand amanarea lor iti va fi alegere …. si atunci ce dracu te faci, cand ajungi la concluzia ca alegerea ce ti’a fost facuta de timp, nu este cea pe care simteai ca ti’o doresti, desi azi in ceata ce te inconjoara, cedarea in fata unei vesnice lupte ce trebuie sa o duci pana la capat, fiind singura ta cale spre izbavirea, ce doar un zambet luminos si nefatarnic, ti’o poate aduce?!

Ca sa il citez tot pe Adrian, care la randul lui a citat din alta parte …

Si drept este … de aceia poate ar fi bine sa te gandesti ca nu merita sa irosesti nici una din viata ta, caci exact aceea poate este cea pentru care te’ai nascut … iar recunoasterea tarzie, a treceri ei pe langa tine, este blestemul ce ai sa il duci o viata intreaga, crucea ce daca pana azi iti era cruce, acea clipa o face abia CALVAR!

Nu as fi cunoscut implinirea mea ca si barbat daca clipa mea, intruchipata in marmura alba cu impletiri de abanos si stralciri de cihlimbar … lasam sa imi fie orbita de siguranta unui caldut la care ma conformam doar ca il am fara sa risc a trai pentru o clipa si a risca totul pentru aceea clipa … Eram un om mort si inert azi, care isi plangea de mila, ca a lui clipa nu a venit si de ce oare nu vine … poate a venit, dar a trecut pe langa el in timpul in care sufletul ii era anulat ca el a decis sa il anuleze, de dragul timpului, tradus in anii ce i’a risipit la fel ca si clipa lui magica ce a trecut! Aceea singura clipa, pentru care trebuia sa riste tot, indiferent de rezultat, poate ca maine ii aducea eternitatea, desi pentru asta trebuia sa treaca prin tot iadul cu picioarele goale si nu odata … ci de cate ori era nevoie … chiar daca uneori cadea si ii era frica sa incerce acel drum din nou, stiind cat de incinsi sunt carbunii pe care calca! Implinirea lui … daca nu ii este frica sa calce din nou pe ei pentru a 100000000000 oara, poate sa ii fie data de supriza ca in loc de carbuni incinsi, EL, o …. DA … marele EL … a decis ca ii ajunge si ca acum va calca in sfarsit pe iarba moale si frageda, ce o cauta cu fiecare pas.

Ironic, nu? Are umor? Da stiu … chiar are … pentru ca ii stie pe oameni a fi slabi … si cu cat ii stie ca sunt mai puternici si duc mai mult … cu atat mai multe drumuri pe carbunii incinsi ii va oferi … si asta nu pentru ca este neaparat si RAU, ci pentru ca inca mai poti face un drum pe carbuni incinsi, si daca atunci cand simti ca nu mai poti si ii strigi in durerea carnii tale arse, sa se faca voia lui … s’ar putea sa se faca, voia … de la inceput, dar de tine depinde … daca ce ai in fata ca si carbuni incinsi, carbuni incinsi raman ca nu ai mai avut curaj sa calci pe ei din nou, sau iarba frageda pentru ca ai mai crezut inca odata in EL!

Am denumit acest post … ganduri asezate … poate ca sunt … poate ca nu sunt … poate ca logica si cursivitatea lor i’a fost luata inainte de simpla creatie … a unor degete … ce apartin unui lut … a unor picaturi de cerneala … ce au fost puse in calimara cu cerneala de singurul suflet ce poate sa o faca … caci cerneala ii este la fel cum calimara i’a fost si ii va fi!

Buna seara RAI! In iadul meu interior focul va arde, din cenusa aprind altul … pentru ca maine nu exista, ieri a trecut, azi il las in randuri … de suflet!