Ghidul pacatosului in Muntele Athos – Epilog

Dupa 6 zile petrecute in Sfantul Munte ale caror aventuri le puteti citi aici, nu se putea sa nu scriu si o incheiere. M’am gandit in fel si chip ce forma sa ii dau, dar pana la urma am decis sa imi las pur si simplu gandurile sa vorbeasca singure, iar degetele mele doar sa le scrie, un rezumat al lor fiind in aceasta fotografie …Asadar … ce a insemnat aceasta experienta pentru mine?

 

Nu sunt un habotnic si nici vreun mare practicant al dogmelor ortodoxiei, nu ling nici oase si nici icoane, sunt doar un om care a reusit in timp sa faca diferenta dintre religia dogmatica si credinta. De’a lungul vietii mele (ajunsa pe la jumatatea maturitatii) am ales mereu sa trec prin toate extremele, dar niciodata nu am reusit performanta sa il pierd pe Dumnezeu … acel Dumnezeu pe care l’am cunoscut cu mintea si sufletul meu dincolo de dogme, desi am fost crescut intr’o familie in slujba bisericii (strabunicul crasnic, strabunica ingrijitoarea bisericii) care insa au avut intelepciunea de a ma invata doar dragostea din credinta, fara a imi impune dogmele ei dure si absurde uneori, desi ei le respectau. Practic, pot spune ca pana pe la varsta de 14 am cam crescut prin biserica, dar niciodata nu am fost fortat sa fac sau sa respect ceva. Imi aduc si acum aminte, ca desi era postul mare, blanda mea strabunica imi gatea separat zicandu’mi mereu …

Mananca linistit puiul bunicii, nu ai tu pacate atat de grele incat sa fie nevoie sa tragi canoane pe masura …

Si asa am cunoscut eu o alta fata a credintei, dincolo de religie.

Cu gandurile astea ale mele libere de orice dogme sau ideei preconcepute, dar si cu o credinta la care tin cu tot sufletul meu, am plecat inspre Athos. Nu m’am asteptat la nimic, nu am cerut nimic, nu am visat nimic si mai ales nu m’am dus pentru ceva anume. M’am dus din dorinta unor noi experiente, m’am dus din curiozitate, m’am dus poate sa ma regasesc pe mine ca EU, si nu pe altul, ce doar sa il arat altora. Nu m’am dus sa caut miracole si nici sa am parte de vreunul acolo, avand destule in viata de zi cu zi pe care am ochii sa le vad si inima sa le simt. Nu m’am dus sa il caut pe Dumnezeu intr’un munte … pentru ca, oare l’a ce m’ar fi ajutat daca eu L’AM pierdut in viata mea de zi cu zi?! M’am dus ca un pacatos si tot ca unul m’am intors … o filosofie simpla de viata … pe care doar noua ne place sa o complicam ascunzandu’ne dupa impocrizia ce acolo mi’a fost dat sa o vad imbracate sub forma unei pioseii de Athos, una aparte ce’i drept, dar la fel de gretoasa ca aia care o vezi si pe aici, unde bataia de la pupatul moastelor din biserica, se muta mai apoi la bataia de la sarmalele din curte.

Asa cum va ziceam pe la inceputul postarilor, o prima parte buna a fost ca am mers intr’un grup restrans (si nu calatorie organizata de cineva) chiar daca financiar a fost ceva mai scump, cheltuielile calatoriei impartindu’se doar intre noi patru, am avut marele avantaj al libertatii si mai ales al linistii. Desi nu ne stiam inainte foarte bine intre noi (in afara de popa care imi este si frate inainte de asta ) si mai eram si foarte diferiti in aparenta (un popa; un slujitor mai varsnic al bisericii pentru care popa era soarele si luna :D; un doctor credincios dar pus pe shotii si eu … oaia neagra  ) experienta asta a reusit sa lege intre noi o prietenie sincera ce cred ca va dainui in timp, traind niste experiente minunate, in care nu a contat nici mancarea putina si saraca, nici conditiile de cazare nu tocmai premium pe alocuri, nici oboseala excesiva uneori, nici statutul social si nici ideeile diferite uneori; drac cum sunt, bineinteles nu am putut sa nu il judec pe popa cu toate dogmele sau invataturile lui ce incerca saracul uneori sa le impartaseasca, macar restului daca de mine nu se prindeau ca de samanta rea.

Pe final pot sa va spun ca pentru mine experienta in Sfantul Munte a fost o bucurie din prima si pana in ultima clipa precum si un permanent contrast!

Am avut parte sa vad cat de tare a ajuns banul sa conteze si sa corupa pana si acel ultim bastion al ortodoxiei, in vremea in care am vazut si simplitate si smerenie curata chiar sub un lux aparent.

Am avut parte sa vad oameni care traiau pentru credinta lor in vremea in care altii, rataciti rau de ea, o cautau prin pustia sufletului muntelui, desi afisau altceva.

Am simtit si trait o energie spirituala aparte care iti da o dependenta aparte … poate si pentru ca acolo esti departe de lumea ce ai lasat’o in urma pentru cateva zile, in ciuda tehnologiei pe care o ai la indemana (3G fara probleme), dar nu simti nevoia ei, cum nici de mancare, nici de somn prea mult, sufletul fiindu’ti avid de acel altceva ce acolo iti este la indemana.

Cateva ultime sfaturi ce va pot fi de folos daca va bate gandul sa ajungeti pe urmele pacatosului in Muntele Athos …

• nu ezitati sa va duceti in Munte daca asta va este dorinta, desi pare un efort financiar si fizic, va garantez ca nu o sa va para rau;
• nu va duceti in Munte inainte de a va dezbraca de orice gand, dorinte si dogme! Curatati’va mintea si inima inainte de a pleca, nu va asteptati la nimic, dar fiti pregatiti pentru absolut orice!
• daca sunteti tipicari, figuranti de fel, pretentiosi si intepati … lasati’o balta, Muntele nu e de voi! Mai bine cheltuiti banii si timpul ala la vreun resort all-inclusive!
• alegeti’va cu atentie oamenii cu care urmeaza sa mergeti, nu va recomand absolut deloc grupurile organizate unde o sa va simtiti repede un soi de oi bune de muls, la care li’se spune mereu ce au de facut … dar nici sa va aventurati singuri de capul vostru daca nu aveti o buna idee despre ce va asteapta in ciuda acestui ghid pe care m’am straduit sa il scriu eu pe aici.

La final, nu vreau decat sa ii mai multumesc Dumnezeului meu ca m’a insotit si bucurat cu aceasta calatorie; voua celor care m’ati citit si nu in ultimul rand celor care m’au insotit in frunte cu Popa Radu, ce a facut tot posibilul ca totul sa fie perfect … si a fost!

Doamne ajuta’va la toti si mie mai mult!

Semneaza,

Un pacatos, in Athos!