Intr’o lume trista de mastii … teatrul a devenit tragi’comedie … iar actorii lui … desi se straduiesc sa fie unii care joaca bine … o fac din ce in ce mai prost … pacalind … doar ochii … ca sufletul e mai greu cu el. Partea cea mai prosta este … ca au ajuns de multe ori sa se confunde cu personajele ce le joaca … transpunandu’se atat de mult in ele … incat uita pana si cine sunt si care mama dracului, este imaginea lor reala de la care au pornit! Azi incearca o masca …. maine inca una …. poimaine inca una …. pana cand dulapul lor de mastii si costume se umple la refuz … si ajung atat de slabi, incat atunci cand din greseala se nimeresc sa isi priveasca propriul chip in oglinda … nu se mai recunosc deloc … speriati … alergand pana la dulapul cu masti si luand’o pe prima ce pun mana … ca oricum … cei cu care se intalnesc in aceea dimineata la cafea, au facut la fel. Si uite asa … treptat … din niste oameni … ajung banale mastii … pierduti in propriul interior … mintindu’se cu indentitati inventate … culmea … incercand sa ii convinga si pe altii, de aparentele ieftine ce incearca sa le vanda pe post de paravan al propriilor intentii, ganduri, sau chiar dorinte!
E cam trista treaba … eu … sunt eu … frumos, inteligent, evoluat si mai ales modest. Si spun asta … ca tot mi’am adus aminte cine sunt …
Daca tot sunt nevoit sa traiesc intr’o asemenea lume infecta … dragi meii, imi bag p**a in ea si v’o fac cadou ….
P.S. Highlandere … te salut din tara prostilor! Ai grija de tine … eu inca sunt pe aici sa reusesc sa mut dracului muntele asta pana la tine! 
Ai foarte mare dreptate, ajungem sa traim din ce in ce mai putin printre oameni si tot mai mult printre masti ciudate si mizere, care ne ofera altceva decat sunt doar de dragul ca nu pot sa fie.
Poate intr-o zi lumea isi va aduce aminte sa iubeasca. Cand oare, este singura intrebare?!
E curios cum umarul unei femei poate parea uneori de stanca pentru un barbat. – Necunoscut