Ma regasesc incet, adun ganduri si le astern … in randuri a caror cursivitate nu o gasesc acum … poate nici nu o caut … doar scriu …
Scriu veghend de departe vise, aducand mangaieri mai aproape si mangaind un somn linistit … ma intorc inapoi inspre mine cel care am fost mereu, rapit fiind chiar de langa mine de cel ce nu eram … nu am incercat sa afisez mastii si nici alt EU … poate doar am uitat cine sunt luptandu’ma inutil sa fiu … si treptat am ajuns la concluzia ca cel ce sunt acum am fost mereu! Nu are rost sa ma mai lupt sa schimb parerea altora ci o voi lasa sa le fie … parere … nu mai am de gand sa dovedesc cine sunt … cand sunt deja si doar cine are ochii sa ma vada ma poate vedea, acordand tuturor liberul arbitru de a ma judeca … pentru ca oricum verdictul imi apartine chiar daca si’l aroga ei! Sunt oricum un om cu un destin … ce il lasa acum sa curga de la sine … pentru ca orice as incerca sa schimb in cursivitatea lui, tot inspre mine se intoarce … si oricat as vrea sa fac eu ceva, tot pe dos o sa imi iasa! Uneori este bine sa acceptam totul asa cum este si poate cel mai important pe noi .. asa cum suntem, fara a mai cere parerea cuiva si fara a incerca sa ne regasim imaginea in oglinzile sparte de altii. La ce mi’ar folosi si oare la ce m’ar ajuta sa fac asta, cand eu am propria mea oglinda, in care pot sa ma privesc asa cum sunt, perfectionarea imagini ce o vad tot ce mine depinzand pentru a ma satisface tot pe mine … ca in final si la urma urmei … poate tot mie mi’a fost cel mai greu sa ma accept, atata vreme cat eu am fost cel mai mare dusman al meu. De ce as mai incerca sa schimb destinul altora cand nici macar pe al meu nu il pot schimba si cat oare pot sa neg intrebarea egoista: eu cu ce ma aleg si daca as putea face asta?! … de aceia poate ca este mai bine ca nu pot! Asa macar scap de intrebare si implicit nu am nevoie nici de un raspuns … nu voi considera ca ma aleg pe mine inaintea lor, ci pur si simplu accept ca uneori alege Dumnezeu in multe privinte, iar in ce priveste destinul doar EL! Il las pe EL … EL stie care ii este lucrarea cu fiecare suflet ce ii apartine … EL stie de ce a dat sau luat … EL da … EL ia … EL judeca … EL da verdicte si tot voia lui se face intr’un final … interventia mea nefacand decat sa amane inevitabilul, suparandu’l si mai tare ca intervin si poate desi incerc in mintea mea de om sa fac bine … exact binele asta ce incerc mereu sa il fac, este raul ce l’am facut mereu …
O vorba spune ca …
Poate ca profunzimea ei o inteleg abia acum … desi am folosit’o de multe ori, niciodata sensul adevarat nu i l’am inteles pana acum … acum cand am dobandit intelepciunea sa inteleg ca sunt lucuri ce iti este dat ca om sa le schimbi si lucuri care nu iti sunt date ca om sa le schimbi, pentru ca daca ai putea sa faci asta, ai interveni acolo unde pana si DUMNEZEU a dat liberul arbitru! Suntem prea mici sa incercam sa schimbam lucruri prea mari, prea prosti ca sa le intelegem, prea slabi sa ni’le putem asuma … de aceia nu ne’au fost date, trebuie doar sa intelegem asta si sa nu mai incercam sa amanam inutil producerea a ceia ce inevitabil devine, pentru ca fac parte dintr’o alta schema, o alta tabla de sah … pe care noi nici macar pioni nu suntem, ci cel mult simpli spectatori! Este dureros cand realizezi ca nu poti sa faci nimic pentru a schimba cursul sau destinul cuiva, cu atat mai mult cand acel cineva iti este parte de suflet sau suflet din suflet … insa atunci cand rostul tau in cursul destinului sau s’a incheiat, sau tu primesti sansa altuia, trebuie doar sa multumesti ca ai facut parte din el pana la un momendat, sau sa multumesti pentru noua sansa primita, pentru care poate te rugai candva, dar ai uitat acum, intrebandu’l tot pe EL de ce este asa … cand ar trebui sa iti aduci aminte ca din voia LUI s’a facut si voia ta!
Am vorbit poate prea mult despre destin in aceste randuri si cu siguranta ca printre cei ce le citesc, se vor gasi si voci care sa respinga ideeia unuia … partial au dreptate, daca reusesc sa faca diferenta dintre destinul unui om ca si om si destinul unui suflet ca si suflet! Omul ca si om nu are unul, in locul lui a primit acel liber arbitru in care poate decide ce sa faca cu viata lui, care biologic va lua sfarsit mai devreme sau mai tarziu! Poate decide ce sa manance, unde sa doarma, cu cine sa doarma, ce masina sa isi ia, ce sa devina in viata, ce loc de munca sa aiba … poate decide cam orice poate si schimba … ca om ce are o singura viata a lui … insa trebuie sa se supuna destinului de suflet si tot ce tine de linia trasata a acestui suflet! In viata lui intra si ies oameni nenumarati, insa sufletele care intra au darul fie de a modela destinul evolutiei sale, fie de a il completa, fie de a il il insoti mai departe pe drumul ce ii este dat! Sunt insa si suflete care au o contributie limitata a lor in acest drum, ce la un momendat poate intalni rascruci in care fiecare trebuie sa accepte sa mearga pe propriul lui drum, iar cele care nu au puterea sa decida asta, scaieti de suflete devin, nefacand decat sa amane acel inevitabil despre care tot vorbeam, mainiind si mai rau prin impotrivirea lor voia celui ce le’a dat un drum al lor, pe care cu cat il accepta mai repede cu atat le va fi mai bine, altfel agonizand la infinit in orbecaiala pe drumuri ce nu le sunt date si nu le cunosc! Sufletele de care se agata acesti scaieti, trebuie sa inteleaga doar ca tinandu’i agatati de ele, nu fac decat sa le ofere in continuare doar morfina si sa se impotriveasca la randul lor destinului ce nu il pot schimba nici macar ele, oricat ar incerca! Nu fac nici acestea decat la randul lor, sa se piarda pe drumuri ce nu le sunt date si nici cunoscute, propria ratacire fiindu’le agnonie, pana cand decid ca este momentul sa se intoarca din nou la rascrucea ce au intalnit’o in drumul lor si obositi fiind pana la epuizare, sa cada in genunchi si sa ceara a se face voia LUI! Si se va face … asa cum trebuia sa se faca de la bun inceput, daca nu exista aceea incapatanare care ne intoarce la vorba de mai sus in ceia ce priveste, drumul inspre iad, ce le’a fost pavat cu insasi intentiile lor bune.
Nu … nu am devenit fanaticul vreunui cult … si nici nu apartin vreunuia … dar am facut un pact cu EL si semnele lucrari lui nu au intarziat sa apara! I’am cerut atunci sa ma ajute sa descopar care este partea mea si ce trebuie sa fac din ea, pentru ca impreuna sa sa ducem la implinirea destinului caruia m’am impotrivit, crezand ca pot sa schimb ceva din cursivitatea lui! Am cazut jos si m’am recunoscut infrant, asumandu’mi infrangerea iar acum prin asta mi’am dobandit o liniste interioara de care acum nu multe zile in urma imi era dor! Dor imi este si acum … dar nu de linistea ce o am in sfarsit, ci de implinirea ei … dar asta este alta discutie ce face parte din aceiasi lucrare, pentru care acum trebuie sa fac ceva, sa o si primesc, deoarece fiecare dintre noi are si o parte a sa, ce trebuie sa o faca el si nimeni altcineva nu ar putea! Nu poti cere sa iti care altul crucea la infinit, cum nici tu nu o poti cara pe a altora, o bucata de drum o va duce cineva care te (i)ubeste dincolo de el, insa si el la randul lui are o cruce a lui, iar pe Golgota in final, tot noi trebuie sa ajungem cu ele in spate … iar ce ne asteapta acolo, nu este decat ceia ce meritam! Poate fi izbavire sau poate fi infrangerea definitiva, pentru ca nu am avut curajul si puterea de a lupta pana la capat pentru crucea noastra si nu a altora!
Ma retrag acum in linistea unei noptii ce poate a mai adus in schimbul somnicului sacrificat, o raza de iluminare! A meritat, pentru ca maine am sa fiu cu o noapte mai evoluat! 
Vise curate dragii mei!
Somnic usor, ingerasul meu drag! Dormi linistita, demonul tau te vegheaza!