NOROC … este un cuvant atat de des intalnit si folosit, incat incepe a fi o parte din noi si un principiu de a cataloga viata sau statutul unui om de a cataloga viata: ARE SAU NU NOROC?!
Nu cred, ca exista cineva, care sa nu fi spus vreodata: „AM AVUT NOROC!” , insa cati dintre voi sustin sau pot sustine ca: „AM AVUT INGER PAZITOR!!!” ???
Nu, nu norocul este cel care ne insoteste clipa de clipa, CI INGERUL PAZITOR! De ce? Este foarte simplu: cum ar putea norocul sa te ajute si sa te sustina??? Eu personal, nu pot concepe asta si nici intelege! Este foarte simpla logica mea, izvoata din fapte! Da! Ii pot spune ingerului meu pazitor: „TE ROG AJUTA’MA!” insa nu am cum vorbi cu norocul meu … cum i’as putea cere ajutorul … sa ii spun oare: „Norocule … auta’ma”??? Nu are logica si in final nici esenta!
Stiu doar ca sunt un suflet chinuit care constata atatea nereguli si fapte fara logica, ce trebuie sa lupe cu morile de vant, pentru a putea incerca sa schimbe ceva! Daca e greu insa sa schimbi ceva, acela este omul! Firea omeneasca!
As vrea sa spun multe despre acest subiect, insa momentan simt ca trebuie sa ma limitez la ATAT, dar nu inainte de a va marturisi o intamplare …
O zi placuta de vara incepea ca si de obicei, alaturi de copilasii mei dragi, acasa. Il asez pe cel micut in pat, alaturi de jucariile sale preferate, cu gandul sa imi termin cat mai curand treburile gospodaresti, pentru ca apoi sa imi reiau activitatea de MAMA. Afara … cald … ferestrele erau deschise … insa imi spun ca nu am de ce sa imi fac griji … micutul meu inca NU stiu sa mearga … ori sa se deplaseze foarte usor. Ma indrept spre bucatarie sa imi incep activitatea, dar simt cum neliniste ma cuprinde si nu pot face nimic, caci treburile mele gosodaresti erau foarte clare. Simt ca trebuie sa imi vad micutul, cu toate ca nu trecusera decat cateva secunde de la ieserea mea din camera sa. Instincul de mama ma conduce si de aceasta data spre evitarea unei nenorociri … Micutul meu era pe pervazul geamului!!! GATA SA CADA!!! GATA SA IL PIERD!!! Si totusi nu a fost asa, ingerul sau pazitor care imi daduse nelinistea de mai devreme, pentru a ma avertiza ca cel mic este in pericol acum imi da puterea de al salva. Totul s’a petrecut pret de cateva secunde, am sarit … L’AM PRINS .. si l’am STRANS cu putere la piept, rugandu’l parca sa ma ierte ca il lasasem acolo … si in acelasi timp multumindu’i INGERULUI PAZITOR … ca il salvase, ca ii fusesem alaturi. Nu cred ca aici este loc de mustrari, de intrebari ca si: DE CE L’AI LASAT SINGUR?! sau … „DE CE NU L’AI LUAT CU TINE IN BUCATARIE???” Nu, nu e loc decat de constatarea faptului ca ceea ce simteam mai devreme EXISTA si va EXISTA MEREU … INGER PAZITOR!
nu inteleg de ce trebuie sa bagi o terta entitate (adica ingerul pazitor) in relatia ta cu Dumnezeu. tehnic vorbind existenta a cateva miliarde de ingeri pazitori mi se pare cel putin improbabila. :)) daca vrei sa multumesti cuiva atunci multumeste-i lui Dumnezeu ca ti-a salvat copilul.
…dar pana la urma astea sunt detalii despre care putem vorbi la nesfarsit. e vorba de ce crede fiecare. ce conteaza este ca copilul tau este sanatos
Asa este sunt detalii de care as putea vorbi la nesfarsit,insa ceea ce am scris sunt libera sa cred si sa sustin intotdeauna,ca INGERII exista,si asta nu are nici o legatura cu relatia mea cu Divinitatea…