Politică la birt

Nu știu mare lucru despre Tomac. Nu m-a preocupat. Habar n-am dacă e spirit liber, securist, dacă e corupt, profesionist sau prost. E ca și cum mi-ați trage un om din mulțimea de la metrou și m-ați întreba: Ce părere ai despre acest domn? De fapt, asta e și problema fundamentală. Tot ce știu despre el este 2%. Atât a luat partidul lui la alegeri. Prezența lui 2%Tomac în fruntea țării ne arată încă o dată realitatea cutremurătoare: Lașitatea colectivă a Parlamentului României. Liniștea profundă care s-a așternut pe frontul politic dâmbovițean. Nimeni nu vrea să conducă. Partidele nu mai vor să iasă în fața poporului. Nici să-și asume răspunderea pentru un dezastru din care nu știu cum să ne scoată și nici nu vor, pentru că au alte obligații.

Reamintesc faptul că rezultatele finale în Sonat și Camera Derutaților au fost următoarele

PSD 22,30 – 21,96%, AUR 18,30 – 18,01%, PNL 14,28 – 13,20%, USR 12,26 – 12,40%, SOS 7,76 – 7,36%, POT 6,39 – 6,46%, UDMR 6,38 – 6,34%, plus 19 mandate la minorități. Dintre toate acestea, niciun partid nu a putut veni cu o propunere legitimă de premier. 2%Tomac e tot ce s-a putut. În rest, greieri! Am trecut printr-un guvern struțo-cămilă, de minoritari prea tari în gură pentru spatele electoral pe care îl au, și am ajuns la un guvern care n-a trecut nici pragul electoral. Nu știu ce să mă mai fac cu ăștia…

PSD a intrat în faza de comă profundă

La vremea lui, Dragnea a tras de partid la rupere. A lăsat debandadă, iar după dezastrul Ciolacu, șoaptele pe coridoare sugerau o nevoie urgentă de reformare. O revenire la principii social-democrate, pe care PSD nu prea le-a avut niciodată. Că principiul la PSD a fost întotdeauna accesul la salatieră, nicidecum social-democrația. Din păcate, România a intrat în faza în care nu mai poate zbura pe pilot automat doar cu programarea de la Washington și Bruxelles. E prea groasă. Furtuna e prea mare și fosilele nu mai pot dormi pe scaunele de pilotaj. Cineva trebuie să preia manșa înainte de prăbușire. PSD este cel mai prăfuit partid pe care îl are România acum. Îmbătrânit, obez, anchilozat politic și încremenit într-o birocrație autarhică impermeabilă la idei din afară.

Suna bine o reformă în PSD

Aș fi putut să-i votez și eu pentru prima oară în viața mea, dar n-ai cu cine, efectiv. Grindeanu e o relicvă de tristă amintire care are toate șansele să se pensioneze în penitenciar dacă nu acceptă toate ofertele serviciilor. E una dintre puținele figuri notabile rămase pe-acolo. Are zero carismă și a reușit performanța improbabilă de a fi mai lipsit de viziune decât Marele Covrigar, ceea ce nu-i ușor. Pe lângă el e Tudose, veșnicul prezent în fundal, de parcă l-au speriat din somn că iar arde țara fără să-i fi cerut voie. Tudose e la o trigliceridă distanță de un colaps direct pe pupitrul oratoric din plen. Ar avea doi invitați la înmormântarea politcă. Restul n-au prestanță de nivel național, n-au glas, n-au idei. Cu cine? Cu Olguța și Băluță? Apar la televizor ca rudele de la țară invitate la nuntă. Discută mărunțișuri și se eschivează ca să nu-și afecteze imaginea și-așa murdărită. PSD a rămas pe modul de supraviețuire: să treacă timpul și mai vedem noi ce-om face la următorul ciclu electoral.

AUR s-a poziționat de la bun început în opoziți

S-a spălat pe mâini, știind foarte bine că nu are un plan de țară. E mult mai confortabil să faci scandal de pe margine decât să intri în ring și să-ți iei tu pumnii în gură. La modul cinic, strategia e bună. N-are rost să te erodezi electoral reparând ce au stricat alții. AUR rupe în toate sondajele doar prin virtutea faptului că nu a fost pus să facă nimic important până acum. Relația sa cu poporul este încă în faza romantică, de agățat la restaurant. Suntem la prima întâlnire, relația are potențial. Râdem, glumim, mâncăm prăjiturica și ne ciupim de cur, dar se apropie ceasul să mergem acasă, unde va trebui să ne dezbrăcăm ca să facem dragoste. Aia e partea nasoală – când treci de la teorie la practică. Când te vede poporul în toată gloria, dezbrăcat și microerect.

Care e planul la AUR? Unde sunt ideile?

Că așa… sună bine să fim suverani, să patria-mamă, să astea, dar suveranismul românesc nu a fost definit dincolo de sloganuri. Mă refer la un plan economic concret. O strategie energetică și industrială. Una pentru despovărare fiscală. O strategie diplomatică rațională, bazată pe calm și pe interesele pe termen lung ale României. Nu crizele de școlăriță ale Oanei Țoiu. Mă interesează viziunea lor, inclusiv cea defensivă. Pentru că, indiferent dacă îmi place militarismul sau nu, înțeleg nevoia de apărare. Conservatorismul românesc este un colaj pestriț, lipit cu scuipat, la repezeală. Nu și-a stabilit niște principii sau o identitate capabilă să treacă granița secolului 21 fără să râdă toți agenții de la frontieră. Deocamdată, AUR este cetățeanul ăla în maiou și șlapi care a auzit o bubuitură. Era și el prin zonă. Plimba un bișon incontinent, dar, dacă a văzut accidentul și carele de reportaj, s-a gândit să intervină și el cu ceva la televizor: Dom’le, eu am auzit totu’ când s-a-ntâmplat! Nu este normal aceste aspecte! Așa ceva în țara asta! Păi ce facem, dom’le?! Lăsăm țara la câini?

PNL nu mai știu ce vrea de la noi

E la doi pași de eutanasie. Respiră greu. Într-o criză permanentă de identitate încă de pe vremea USL, care s-a adâncit profund după alegerile din 2024. Bolojan este un birocrat limitat în gândire, un conțopist de carieră care îți numără mărunțișul din scrumieră după ce își cumpără un jilț nejustificat de scump, ca să nu-l mai deranjeze hemoroizii când stă la birou. Nu l-aș acuza de corupție cât l-aș acuza că nu poate înțelege consecințele pe termen lung ale deciziilor pe care le ia. E un dinozaur, la fel ca secundul Motreanu, care și ăla are imaginea avariată cu DNA și alte chestii. Motreanu e chintesența omului de culise. Zero capital electoral, zero carismă și discurs public, dar multă tracțiune în umbră. Fix ce nu place la români: încă un combinator misterios pe care nu știm de unde să-l apucăm și care ne poate face pe la spate.

În PNL îl mai avem pe legendarul Predoiu

Altă fosilă vie. El este veșnicul, inamovibilul tist de vardiști, sergentul de intendență care e bun la orice. La pandemie, la autoritarism, la cenzură, la cumetrie, nunți și botezuri. Îl mai trimiți după țigări, îl mai pui să bată doi iobagi… Atâta vreme cât își menține foncția și renumerația mică, după buget, Predoiu acceptă orice. Capacitatea lui de a rămâne la putere în orice context frizează fantasticul. A fost pristandaua de serviciu în guverne cu stiluri și agende complet diferite: Tăriceanu, Boc, Ungureanu, Orban, Cîțu, Ciucă și Ciolacu. El este buretele de serviciu care absoarbe toate daunele de imagine. Cu el treci toate nenorocirile: legile justiției, eșecuri de securitate răsunătoare, dezastre polițienești, măsuri de pandemie etc. Liberalii nici măcar liberali nu mai par a fi de când s-au mânjit de autoritarismul de model fascistoid al USR. Este Partidul Mulțimea Vidă.

USR știm cu toții ce este: ce-am votat și ce-a ajuns

A început ca un proiect moderat de stânga, pe care l-am votat din toată inima, apoi s-a transformat într-un hibrid de extremă dreapta economică și entorsă stângă politică. USR e genul de partid care îți vinde totul din casă, încercând să te convingă că n-ai nevoie de mobilă. Ar trebui să închiriezi mobila, că așa se face în străinătate. Așa au văzut ei la corporație, unde i-a angajat tati, că-l știa pe patron de când erau amândoi lent-colonei în Securitate. USR nici măcar nu-și mai disimulează ura și scârba față de electorat. Pe ei te poți baza oricând să acopere cu larmă toate ordinele ticăloase care vin de sus. Liberalizarea pieței de energie, privatizări decerebrate, subvenții la corporații, măsuri de pandemie, planuri verzi de monopolizare a fosililor, consolidarea cenzurii, represiuni securistice, devalizarea resurselor strategice… Orice! Dacă vine de sus, o halesc nemestecată. Se comportă ca un ONG la guvernare, o adunătură de isterici aroganți care militează, nu fac politică.

USR este partidul austerității chiar și când nu e nevoie de austeritate

E austeritatea din oficiu pe care o meriți pentru că ești un iobag și trebuie să stai la locul tău! Taci! Supune-te! Gura, că ți-o cos! Nu există partid mai divorțat de societatea românească și de realitățile ei de zi cu zi. Trăiește și-acum, după lovitura electorală primită în 2024, într-o bulă inaccesibilă publicului larg. De-acolo mai iese din când în când ca să scuipe doi săraci și un popă care trecea prin zonă. Va rămâne în memoria colectivă ca partidul care și-a trădat liderii și candidatul în mijlocul alegerilor. S-au făcut albie de porci în public ca să ajungă câteva luni pe valul celor mai dezastruoase măsuri de guvernare luate vreodată. Știu că publicul meu a început să încline mai mult spre suveranism (cam 60%), dar nu v-am ascuns la vremea respectivă că aș fi preferat-o pe Lasconi în turul doi. N-a fost cazul și nu m-am mai dus. Georgescu era prea acoperit pentru mine. Prea ezoteric și copy-paste din manualul de manipulare psihologică al DIE, circa 1985. Lasconi era proastă cu crăci, dar principiile sunt principii. Ajunsese acolo pe meritele ei. Nu-mi anulezi mie alegerile când nu ți-a ieșit furăciunea din prima.

Despre restul nu știu…

Pe UDMR te poți baza întotdeauna să-și vadă interesele. E cel mai previzibil partid. Constant în viziune și cooperant. E și o calitate, dar și un defect major. Dorința lui de a rămâne mereu pe loc creează uneori dezechilibre profunde și facilitează nemernicia altor partide. O coaliție cu sprijinul său poate urca guverne care nu-și merită puterea. Despre SOS și POT nu am ce spune. Aceste două partide există pentru că Securistanul a decis să nu se ducă valul suveranist la 45%. Au tot cioplit la mișcare, au tot segmentat ca să încetinească avansul.

Fiecare a fost trimis la scara lui și se joacă acolo în perimetru

Așa au decis părinții, ca să nu ia copiii bube dulci unii de la alții. Șoșoacă e nebună cu acte și absolut hilară. Trebuie să recunosc cu inima grea că a votat pe sufletul meu împotriva cenzurii și împotriva consolidării autoritarismului. Pe Șoșoacă mă pot baza oricând să-mi răstoarne ciorba în poală din orice neînțelegere conjugală, dar asta e și o calitate cumva. Pentru că știu că va face asta și-n parlament, unde am nevoie de o trompetă zurlie care să dea din casă toate conspirațiile dâmbovițene. Am nevoie de vecina aia nebună care stă toată ziua la geam și înjură trecătorii. Îmi păzește mașina din parcare, involuntar. E un fel de Alex Jones: ceasul stricat care arată ora corect de două ori pe zi. Dacă știi când să te uiți, afli ora exactă. Ar fi de-a dreptul tolerabilă dacă n-ar fi o jivină complet dusă cu capul, imprevizibilă și incapabilă să se controleze emoțional.

Cam din același motiv mi-aș fi dorit să intre SENS și REPER în parlament

Am nevoie de diversitate și de tâmpiți aproape intolerabili care dau din casă. Vreau zâzanie în parlament. Vreau disensiune, dezbatere publică, agitație, contradicții și idei diferite. Vreau un spital de nebuni, un liceu la pauză. O forfotă de viziuni politice și opinii care se bat cap în cap până ajung la un consens prin clasicele mijloace democratice. Urăsc parlamentul ăsta uniform în gândire. Corupt, tăcut și moale. Obosit, resemnat și înfrânt. O masă amorfă confuză și indecisă. Detest acest parlament insular, în care toate conversațiile sunt despre cât sunt ceilalți de proști. Despre cum putem să mergem pe burtă și să nu tulburăm apele încă patru ani. Mi-e scârbă de un parlament enclavizat, cu fiecare grupare betonată în convingeri de neclintit care nu trec nici măcar de scrutinul molatec al presei, d-apoi de inchiziția poporului. Niște actori de duzină, care se ceartă doar pentru spectacol, dar semnează cuminți contractele celorlalți după ce s-a terminat programul circului.

Când nimeni nu mai mișcă în front, Securistanul a câștigat.

Autor: Dan Pavel