Craciunul lu’al mic al lu’Viorel, cand nu o mai fost cu Craii lu’ Irodu

Mai fratilor, pe la inceputurile anilor ’80 se pusese inca din noiembrie de o iarna frumoasa si bogata ca in povesti. Eu cu varul meu Dorin, pe care il bagam mereu in toate belele pamantului ca sa tragem dupa aia amandoi, asteptam cu nerabdare sa vina sarbatorile de iarna cand tata impreuna cu cativa unchii si prieteni de ai lor ne luau la colindat cu Craii, un stravechi obicei romanesc local de Ajun, cu care se merge din casa in casa si se pune in scena povestea Nasterii Domnului, pentru o interpretare care necesita saptamani de repetitii si pregatiri.

Pentru noi, copiii, bucurie mai mare nu era

Facusem noi pregatiri inainte, stiam textele pe de rost, aveam si costume si tot ce trebuie, asteptam numa sa vina odata seara aia minunata de Craciun cand sa plecam la colindat din casa in casa, pana dimineata, ca nu era casa sa nu ne primeasca. Dar cum dracusorul al’ mic ce zace in mine batu ingerul, cu doar vreo doua zile inainte de Ajun, m’a prins tata la fumat, cu tot cu varul meu Dorin, iar dupa cateva scatoalce dupa cap si o intalnire de urgenta convocata si cu unchiu, verdictul a fost dur:

Anul asta, nu pupati cu Irodu’, o sa stati inchisi in casa, fiecare singur, la el acasa!

Jale mare o fost, am fi preferat o chelfaneala

Fie ea si  fara numar, fie si doua zile la rand, numa sa nu ne pedepseasca asa aspru si mai ales ca la locul nostru de ingeri era candidat a lu’Tiptzer si fratele lui, ai mai mari dusmani ai nostri de pe strada. Stia tata si unchiu ca o sa ne doare crunt si au zis sa ne presare si sare pe rana, iar a doua zi cand i’am vazut pe aia doi la repetitii in locul nostru imbracati cu frumoasele noastre costume albe de ingeri cu aripi, sughitam, ne rugam si imploram pentru iertare, da’ nu fost loc de intors si iote asa, o venit si frumoasa seara de ajun de Craciun, cand ne’am trezit singuri, inchisi fiecare la el in partea lui de duplex, despartindu’ne un nemilos zid. Nu aveam pofta de nimic, plangeam cu lacrimi amare si eu da mai ales varu, cu care mai schimbam cate o vorba pe la geam printre sughituri. Am stat eu ce am stat, am lacrimat eu ce am lacrimat, pana acelasi dracusor din mine, nu imi da pace si il strig pe varu la geam …

• Dorine …

• Da, varu’ …

• Amu nu om sta noi sa plangem aici toata noaptea, hai frate sa merem si noi la colinda ca nu o fi foc. Luam de prin brazi niste betele, ne legam cu ele, facem o stea o infigen intr’un bat, si daca tot no fost sa fie sa merem  cu Craii, hai sa merem noi doi cu Steaua!

• Varu’ eu nu ma bag, ca de ma prinde ma omoara tata si nici tie nu ti’o fi bine de te prind! – zise cacaciosul de varu, ca tot eu trebuia mereu sa ii dau curaj sa facem cate o nazbatie.

• Taci ma Dorine, de une’ sa stie ei ca merem noi cu Steaua, ca de venit vin numa pe dimineata si pana atunci noi ne intoarcem. Mama si matusa is la facut de mancarile de sarbatori pe la batrani, merem asa, pret de cateva case, colindam si noi cum se face, dupa care ne intoarcem acasa si dormim linistiti!

• Varu, mie mi frica, eu nu ma bag! – o tinea pe a lui Dorin al meu …

• Ba Dorine, da cartile alea de joc cu animale de le’am vazut noi acum vreo saptamana si ne’am facut plan ca ni’le luam, iti plac?

• Pai da, da acuma ca nu am mai mers la colinda ca o trebuit tu sa furi si sa pipam tigari de la unchiu, de unde bani?

• Pai eu ce zic aici … hai sa merem numa cateva case, facem bani cat sa ne luam cartile alea de joc si venim acasa!

• Varu nu stiu ce sa zic, daca ne prind?

• Taci ma odata si hai,  da atacul la brad, ia de pe acolo ceva betele, gateste’te cat de repede si bine poti, sarim pe geam si plecam la colinda …

Cu har, cu mar, o cedat varu si am plecat cu Steaua

Ne’am pregatit noi cum am putut mai bine, am facut si o amarata de stea din ce am avut, am repetat Steaua de vreo doua ori, trei ori…

Steaua sus rasare/Ca o taina mare/Steaua straluceste si lumi vesteste …

… si am purces la colinda cu mare bagare de seama sa nu dam peste dracii aia de Tiptzer, costumati in locul nostru in ingeri. Am batut la prima poarta, ne’or deschis oameni bucurosi ca vin Craii, cand or dat cu ochii de noi (ca ne stia tot catunul ca pe niste cai breji, mai ales pe mine ) in alt echipament si cu alt text, or belit ochii mari si ne’or luat la intrebari pe unde’i ceata, cand vine ceata, de ce suntem noi cu Steaua … am incercat noi sa banguim ceva, da nu am apucat prea multe, pentru ca la poarta se infintasera Tiptzerii dracului sa anunte venirea Crailor, care cand or dat cu ochii de noi, s’or dus tinta sa il cheme pe tata si unchiu de la casa unde colindau, ca sa ne vada in toata splendoarea. Pana sa vina tata si unchiu, am uitat de Stea si am fugit noi acasa cand ne’or tinut picioarele, da nu prea ne’o fost de folos ca taman cand ne urcam pe pervazul de la geam sa sarim in casa, tata si unchiu, mai iuti de picioare ca noi, numai bine luau coltul ulitei si or dat cu ochii de noi, cocotati pe fereastra de la strada, jumatate in casa, jumatate pe afara.

Ne’au umflat bine in seara aia „de daruri”

Care mai de care mai frumoase, printre o jordita (nuea) de alun cu care am primit colinde fara numar, in vremea in care il auzeam prin perete si pe varu’Dorin, care la randul lui isi primea „cadourile” de Ajun, cu varf si indesat.

A doua zi dimineata, dupa pomina de cu seara, pe sub bradul jerpelit de beteala, a venit totusi Mos Craciun, unde pe langa cele cateva portocale si o ciocolata cu alune, am gasit si mult doritele carti de joc cu animale!