Obiceiurile și tradițiile poporului român de Anul Nou

Obiceiurile și tradițiile poporului român de Anul Nou sunt multe și variate, acestea sarbatorindu’se diferit în funcție de zonele geografice în care se țin cu sfințenie încă din vremuri ancestrale, împletind tradițiile geto-dacice cu cele creștine, in scenă fiind aduse personaje mitice fiind un întreg complexul de tradiţii asociate, Anul nou fiind perceput ca moment de renovare a timpului dar şi a lumii, de alungare a spiritelor rele, un moment ce face trecerea între două cicluri de vegetaţie şi de munci. Anul Nou coincide cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare.

Trebuie remarcat că în perioada sărbătorilor de iarnă, se face trecerea de la vechi la nou, de la sărbătorirea unor moşi – Andrei, Nicolae, Crăciun – la cei care sunt serbaţi în noul an – Sfântul Vasile, conform radioromaniacultural.ro

Cele mai cunoscute obiceiuri de Anul Nou care au fost pastrate in vatra satului romanesc

• Sorcova – este unul dintre cele mai des întâlnite obiceiuri de Anul Nou, practicat mai ales de copii, care se adună în cete şi, în prima zi a anului, pleacă, mai ales pe la casele cunoscuţilor. Sorcova este la origini o nuia îmbrăcată în hârtie colorată, tăiată şuviţe, împodobită uneori cu flori, tot din hârtie colorată şi ciucuri. După „sorcovire” – care este în esenţă o urare pentru un an mai bun, copiii sunt recompensaţi cu colaci, dulciuri şi bani.
• Îngropatul Anului – este un ceremonial de înnoire simbolică a timpului, practicat în noaptea dintre ani – în fapt denumirea care a precedat actualul Revelion. Corespunzător divinităţii, şi credinţei că timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare, pentru a renaşte după încă 365 de zile, prin obiceiuri şi credinţe care exprimă teama, dezordinea şi haosul, iar după miezul nopţii de Revelion optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul, oamenii acordă diverse semnificaţii unor fenomene naturale care evoluează distinct de voinţa fiecăruia.
• Vergelul – este un obicei nu atât de larg răspândit – fiind caracteristic bejenarilor ardeleni – , potivit căruia în noaptea de ajun se organiza pentru feciori şi fete, un ceremonial nocturn de aflare a ursitei şi norocului. Ritualul poate fi întâlnit în zona etnografică Dorna, de unde îşi trage obârşia.Astfel la o casă anume aleasă, se pregătea un vas mare cu apă (ciubar), nuiaua pentru „vergeluit”, precum şi un butoi cu băutură, iar în noaptea din ajunul Anului Nou, la un semnal sonor, tinerii se adunau la casa stabilită, unde, după o petrecere, fetele şi băieţii îşi aruncau pe masă câte un obiect personal, care era aruncat în vasul cu apa neîncepută iar vergelatorul – de obicei un bărbat isteţ – ascuns sub un cearşaf, amesteca obiectele din vas, invocând divinitatea pentru a le dărui tinerilor noroc şi belşug. De multe ori, prezicerea în faţa obiectului scos din apă era presărată cu glume, înveselind astfel atmosfera. Ceremonialul continua apoi cu joc, mâncare şi băutură din abundenţă.
• Capra – sau jocul caprei, este întruchiparea unui animal care a simbolizat personificarea prolificităţii zoologice şi fertilităţii telurice. Capra, îşi subordonează în timpul desfăşurării jocului, toate celelalte personaje, iar în unele zone, jocul apare sub forma unor cete de mai multe capre (Ostra), în altele animalul fiind singur, însoţit doar de cioban, moş şi babă. Măştile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, colind cu capra sau ţurca în Moldova şi Ardeal, boriţă (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra este denumită „brezaia” (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii), şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou. Capra este întruchipată de o mască sculptată în lemn, cu maxilarul inferior mobil pentru a fi tras cu o sfoară, pentru a clămpăni în timpul dansului. Masca mai conţine două corniţe cu oglinzi, panglici multicolore, hurmuz şi flori şi este fixat într-un băţ-suport care se sprijină pe pământ. Persoana care joacă capra este acoperita cu o ţesătură – scoarţă sau laicer – acoperită de năframe de mătase, sau, cum se întâmpla la origini, era îmbrăcată în stuf.
• Ursul – este un joc bazat pe cultul ursului, moştenit de la geto-daci, care îl venerau ca pe un animal sacru. Forma capului de urs se obţine întinzând o piele de viţel sau de miel peste o găleată metalică, iar de la gât în jos, corpul celui care se maschează este acoperit cu o blană de oaie sau cu un cojoc lung, întors pe dos, deşi la origini se folosea chiar o blană de urs. Umblatul cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un „ursar”, însoţită de muzicanţi şi urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul „puiului de urs”). În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, şi ajutată de un ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificația este purificarea și fertilizarea solului în noul an. Există ipoteza că la originea acestui obicei s-ar afla un cult traco-getic.
• Căiuţii – Jocul calului are la bază cultul cailor practicat la solstiţiul de iarnă, la echinocţiul de primăvară precum şi la solstiţiul de vară, pornind de la întruchiparea plastică a unor simboluri mitice din tradiţia bucovineană, căci în credinţele arhaice, calul avea o funcţie de protejare a gospodăriilor şi bisericilor de spiritele rele. Căiuţii (căluţii) sunt mai larg răspândiţi în Bucovina, mai ales în zonele Dolheşti, Zvoriştea, Zamostea, Hârtop şi Fântânele, impresionând prin fast şi eleganţă.
• Cerbul – Pornind de la simbolizarea, în mitologia populară românească, a purităţii şi dreptăţii, masca de cerb se compune tot din cap sculptat în lemn, cu un un maxilar mobil – clămpănitor, şi trup realizat dintr-un covor ornat cu năframe. Jocul cerbului este structurat după modelul caprei, cu o mişcare exuberantă şi plină de vivacitate. Cerbul este înconjurat de moşnegi şi babe, de muzicieni şi dansatori, îmbrăcaţi în costume populare. Obiceiul cerbului are predominanţă tot în Bucovina, iar în satul Corlata se întâlneşte cel mai fastuos alai, care încîntă prin eleganţa jocului dar şi prin colindul de cerb care îl însoţeşte, fiind cea mai veche formă de colind din zona Bucovinei.
• Berea – Perioada imediat următoare Crăciunului este, în satele de bejenari ardeleni – mai ales în zona Humorului, momentul petrecerii comunitare numite „Bere”, în vechime porelungită chiar dincolo de Anul Nou, spre Bobotează.Întreaga manifestare era în responsabilitatea unui colcer sau colacar, iar în satele mari aveau loc chiar două astfel de petreceri – „berea de sus” şi „berea de jos”. În mod obişnuit, băieţii se ocupau de tocmirea muzicii, de colectarea băuturii, iar fetele aduceau mâncarea şi prăjiturile. Fetele, îmbrăcate în costume populare veneau însoţite de mame sau de o soră sau altă rudă mai mare, iar cele venite neînsoţite erau prost văzute de lumea satului. Ele erau întâmpinate de feciori, erau servite cu o băutură, apoi erau invitate la dansul cel mare care se desfăşura în faţa casei, unde ieşeau în şir, ţinându-se de mâini.

Alte obiceiuri si traditii de Anul Nou

In ultima zi a anului se merge cu „Pluguşorul”, iar prima zi a noului an şi cu „Sorcova”, obiceiuri ce invocă prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii. Se spune că cei care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri şi sărăcie în anul ce vine.

Caledarul de ceapă este un obicei provenit din zona Hunedoarei

Pentru a anticipa cum va fi vremea în fiecare lună din anul care urmează. Astfel, în noaptea de Anul Nou, dintr-o ceapă se desfăceau 12 foi corespunzătoare, în ordine, lunilor anului viitor. În fiecare foaie de ceapă se pune câte o jumătate de linguriţă de sare, iar foile astfel preparate se lasă pe masă, până în dimineaţa Anului Nou. În foile (lunile) în care sarea se topeşte toată, înseamnă că se aşteaptă ploi, iar în caz contrar, lunile respective vor fi secetoase.

Celebrarea Anului Nou în izvoarele istorice

Celebrarea începutului unui nou an este cea mai veche dintre sărbătorile cunoscute astăzi, având o vechime de peste 4000 de ani. Astfel, în jurul anului 2000 î.Hr., vechii babilonieni sărbătoreau Anul Nou în momentul apariţiei lunii noi după echinocţiul de primăvară, care cădea de regulă în perioada 23-25 martie, dupa actualul calendar şi care coincidea cu începerea anotimpului renaşterii, al semănatului şi al înfloririi.

La romani, celebrările, numite Calende, durau trei zile, timp în care oamenii îşi făceau daruri simbolice – dulciuri şi miere – pentru a avea pace, aur şi bani pentru prosperitate, sau felinare pentru un an plin de lumină.

Superstiții de Anul Nou

• in prima zi de anul nou nu se scoate nimic din casa, nici macar gunoiul! Nu se fac cadouri, nu se dau bani, nu se fac cumparaturi.
• atentie cum va petreceti noaptea dintre ani si mai ales unde si cum va prinde noul an! Daca sunteti pe drum se crede ca tot anul o sa umblati pe drumuri, daca sunteti bolnavi tot anul veti fi la fel si asa mai departe.
• in noaptea dintre ani totul sa fie plin incepand de la farfuriile si paharele de pe masa pana la buzunare in care ar fi bine sa aveti cat mai multi bani.
• atentie cine va calca pentru prima oara in casa in prima zi din an. Acesta trebuie sa fie un barbat a carui latura pozitiva sa va umple casa de bucurie. Cu orice risc nu lasati nici o femeie sa va intre prima pe usa!
• de pe masa de revelion nu trebuie sa lipseasca pestele in orice forma ar fi el. Se considera ca tot anul veti fi iuti si vioi ca pestele in apa. De asemenea porcul nu trebuie sa lipseasca (scurma inainte) in masura in care mancarea de pui/gaina trebuie sa lipseasca cu desavarsire (scurma inapoi)!
• noul an trebuie intampinat cu un pahar de sampanie in mana si focuri de artificii care au darul de a alunga spiritele rele.
• ar fi bine ca de revelion fiecare invitat sa poarte ceva rosu culoare ce se considera a atrage energiile pozitive.

Citeste si: 

• Originea și istoricul cuvântului “LER” din colindele românești
• Mancare facuta in casa de sarbatori, sau comanda la catering?
• Mancarea traditionala romaneasca de Craciun, izvor de sanatate pentru sistemul imunitar
• Tradiții și obiceiuri de Crăciun la români și în restul lumii
• Traditii si superstitii in Ajunul Craciunului
• La colindete si nu la colindat – traditii adevarate de Craciun
• Totul despre Craciun, crestinism si paganism
• Pitaraii de la Jiet
• Originea și tradiţia colindatului la poporul român
• Originea colindului „O, brad frumos”, cel mai răspândit colind de Crăciun
• Bradul de Crăciun – obiceiuri, superstiții și tradiția ancestrală a Butucului de Crăciun la român
• Ignatul la romani – traditii care nu trebuie sa moara
• Solstiţiul de Iarnă, istorie, tradiții și obiceiuri de prin veacuri adunat
• Vine, vine Mos Gerila. Totul despre Mos Gerila si sarbatorile de iarna in comunism
• Traditii si obiceiuri romanesti de iarna, mai putin cunoscute