Cronica unei vacante de pasti – episodul II– O zi pe Dunare

Imi era dor de Dunare … nu am mai vazut’o de anul trecut cand am vizitat Drobeta Turnul Severin, al carei cronici o gasiti tot aici! Am regasit’o la fel de calma si impasibila de schimbarile din jur, la fel de frumoasa si linistita cum o lasasem. Pe un malul ei … undeva … am regasit linistea … bucurandu’ma doar de soarele bland … ce mi’a insotit ziua … ascultand doar linistea si incercand sa invat taina pescuitului … care tot taina o sa ramana vesnic pentru mine … am ascultat doar vantul si am lasat doar razele soarelui sa imi descrie un asfintit superb, cum doar pe malul Dunarii noastre poti sa mai vezi … lasand loc … doar de poezia unor imagini ce loc si’au facut in sufletul meu …

… ii multumesc lui Dumnezeu, pentru aceste daruri ce le’am capatat … si ii multumesc ca m’a invatat sa nu imi doresc nimic … pentru a ma bucura de totul din spatele acestui nimic … a mai trecut o zi din frumoasa mea vacanta … o zi departe de zgomot … departe de tot … unde m’am regasit pe mine … desi mine nu eram EU … iar in sertarasul cu comori al sufletului meu am mai pus una … poate cea mai mare dintre toate … desi toate … sunt mari …